Un volum substanţial despre „Familiile din Telciu în anul 1869. Perspective demografice socio-economice”, autori Adrian Onofreiu, Ioan Bolovan, Mircea Chira

În aceste zile a apărut la Editura Argonaut din Cluj-Napoca un volum substanţial, 598 pagini, format B5, autori dr. Adrian Onofreiu de la Serviciul Judeţean Arhivistic – Arhivele Naţionale Bistriţa-Năsăud, un cercetător consecvent şi valoros, prof. univ.dr. Ioan Bolovan, prorectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, un specialist de mare anvergură în demografia istorică, la nivelul Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Transilvaniei, economist Mircea Chira, directorul Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud. Autorii merită felicitări pentru strădania lor de a-l scoate la iveală şi a-l tipări, împreună cu sprijinul Primăriei Comunei Telciu.
Volumul, unul bogat în informaţii şi date istorice privind familiile din Telciu la 1869, a fost prezentat la „Zilele Telciului (15-16 august 2015)” în cadrul simpozionului aniversativ şi omagial „Comuna Telciu la 770 de ani de atestare documentară (1245-2015)”, organizat de Primăria Telciu, Despărţământul Năsăud al Astrei şi Societatea Cultural-Ştiinţifică „Virtus Romana Rediviva” Cluj-Napoca. Despre valoarea documentară a volumului, un recensământ cu multe detalii, la Simpozionul aniversativ şi omagial de la Telciu au vorbit dr. în istorie Vasile Şt.Tutula şi prof. dr. arhivist Adrian Onofreiu din partea celor trei autori-redactori. Primarul comunei Telciu, ing. Sever Mureşan, a adus mulţumiri autorilor şi felicitări pentru strădania lor de a reda publicului larg istoria reală a românilor, în care studiile de demografie istorică, recensămintele ca acte oficiale, juridice reprezintă cele mai reale documente de cunoaştere a adevărului istoric.
Documentul a fost depistat în Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Arhivistic Bistriţa-Năsăud de către cercetătorul Adrian Onofreiu. Este al doilea document depistat de acest gen, după cel de la Năsăud, care a fost şi tipărit în 2010, la aceeaşi editură, sub semnătura lui Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu şi Viorel Rus, spre a fi valorificate de cercetătorii istorici şi a fi cunoscut de publicul larg.
Recensământul privind „Familiile din Telciu la 1869”, s-a făcut din ordinul autorităţilor imperiale austro-ungare de la Viena şi Budapesta, la doi ani după încheierea pactului dualist austro-ungar (1867), o înţelegere între Viena şi Budapesta pentru a stăpâni cele 10 naţiuni conlocuitoare.
Volumul se deschide cu un amplu studiu ştiinţific (62 pagini), semnat de autori, în care se aduc o multitudine de argumente de ordin statistic-demografic şi socio-economic despre familiile din Telciu şi îndeosebi comuna Telciu cu străzile şi văile sale locuibile, cu referire la: condiţiile habitatului local, locuinţele şi structura lor (7 tipuri de locuinţe); numărul şi structura gospodăriilor; numărul şi structura populaţiei pe sexe şi vârstă; efectivele de animale avute în proprietate de fiecare familie; potenţialul economiei locale – descriere şi cuantificare; consideraţii generale şi aplicate asupra fiscalităţii (taxe, dări, impozite etc.); tabele şi anexe privind locuinţele, gospodăriile şi anexele gospodăreşti; persoanele înregistrate nominal pe gospodării, pe străzile principale ale comunei Telciu, dar şi cele ce locuiau „în câmp”, pe văile şi dealurile arondate comunei; efectivele de animale aflate în proprietate, toate pe bază de fişe bilingve: maghiară/română. În tabelele de recensământ sunt înscrise date despre cele 460 numere de case, din care 426 locuinţe permanente, 31 locuinţe temporare, 2 şcoli şi un loc gol ca şi bun public, la care se adaugă 17 locuinţe de necesitate, denumite „hrube” şi 4 locuri goale ale celor 483 familii telcene, cu-n total de 2.384 locuitori.
Recensământul din 1869 a fost ordonat de autorităţile ungare în baza Legii III/1869, urmărindu-se aplicarea de noi taxe, dări şi impozite pentru a se umple „cămara financiară”, în condiţiile în care în 1867, Transilvania şi-a pierdut autonomia de principat, aceasta fiind predată pe nedrept ca „zălog” Budapestei spre administrare şi folosinţă, fără ca românii majoritatea zdrobitoare a populaţiei transilvane şi locuitorii săi, saşi, secui şi unguri să fie consultaţi. A fost un abuz inadmisibil al Vienei împreună cu Budapesta, care în 1918 va duce la dezmembrarea Imperiului austro-ungar, ultima rămăşiţă şi „găselniţă” a Imperiului Habsburgic, fondat la 1282. Volumul va fi un instrument de lucru pentru studenţii de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.