Unirea, la Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu’’ Bistriţa

"...Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]
Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat.[...]
Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.[...]
O necesitate istorică - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional."
Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român,
Respectând o tradiţie veche de peste 20 de ani, în data de 29 noiembrie 2016, în cadrul proiectului ,,Simţim Româneşte’’, elevii și profesorii Şcolii Gimnaziale ,,Avram Iancu’’ Bistriţa, au realizat diverse activități dedicate Zilei Naţionale a României. Ziua a debutat cu un recital emoţionant de versuri şi cântece patriotice susţinut de elevii claselor a IV-a coordonați de doamnele profesor pentru învățământul primar Cristurean Fogaș Alexandra, Negrușeri Ionela și Mureșan Sas Maria. Elevii au prezentat un program artistic cuprinzând poezii și cântece dedicate evenimentului. După intonarea imnului de stat, d-na prof. Luca Alina a susţinut o alocuţiune în care a punctat cele mai semnificative evenimente care au precedat Actul de la 1 decembrie 1918, moment de o importanţă majoră pentru istoria poporului român. Doamna director, prof. Andron Elena a tinut să-i felicite şi să le mulţumească elevilor şi îndrumătorilor lor pentru interesul manifestat în păstrarea valorilor neamului românesc şi pentru respectul acordat înaintaşilor noştri. Grupul folk al școlii “La curțile dorului” coordonat de doamna profesor pentru învățământ primar Lazăr Margareta a completat acest moment dedicat ISTORIEI NEAMULUI ROMÂNESC.
Ziua Națională a României este o bună ocazie să vorbim sincer despre ce ne place în Romania, despre ce am vrea să se schimbe și cum am putea contribui fiecare la schimbările în bine. Astfel, activitățile din școală au continuat prin realizarea unei ghirlande tricolore de către elevii coordonați de doamnele Sarca Griga Diana, Rus Marinela, Luca Alina și Ghiță Rodica. Înainte de a le lipi, elevii au scris pe brățări ce le place în România, ce înseamnă să fii român, români pe care îi admiră, locuri frumoase din România în care au fost sau ar dori să meargă, valori morale pe care le au românii. Cu această ghirlandă a fost înconjurată școala pentru a prezenta astfel si drapelul României.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești a apărut la începutul secolului XIX : astfel, este de remarcat prezența celor trei culori în canafuri și în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: "Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)".Cu ocazia Zilei Naționale, pornind de la cele trei culori ale drapelului național elevii clasei a VII-a C îndrumați de doamna profesor Andron Elena au creat o mulțime de obiecte decorative care au înveselit atmosfera din școală. Clasele primare au realizat stegulețe și ecusoane pentru a marca evenimentul, iar elevii din gimnaziu îndrumați de către domnul profesor de istorie Gușă Scridon Iacob și domna profesor Oprea Angelica au afișat postere realizate în cadrul orelor de istorie și dirigenție despre 1 Decembrie 1918. Și pentru a ne păstra tradițiile elevii și profesorii au venit îmbrăcați în costume populare, iar elevii clasei a VII-a A coordonați de doamna profesor de istorie Luca Alina au confecționat păpușele pe linguri de lemn îmbrăcate în costrume popolare românești.
Şcoala Gimnazială “AVRAM IANCU” Bistriţa transmite un “LA MULŢI ANI” ,ROMÂNIEI!
prof. Luca Alina
Dir. Adj. al Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu’’ Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5