USL nu se desparte din cauza lui Sorin Roşca Stănescu

Vicepreşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, susţine că anumite derapaje din interiorul Uniunii Social Liberale trebuie sancţionate, dar nici într-un caz USL nu se destramă din cauza lui Sorin Roşca Stănescu.
“Vă spun cu certitudine că o guvernare nu se părăseşte din cauza unui singur om. Uniunea Social Liberală nu se desparte din cauza lui Roşca Stănescu. Am văzut şi poziţia lui preşedintelui PNL, Crin Antonescu, pe această temă.
Noi ne menţinem punctual de vedere: orice derapaj de la protocolul semnat între cele patru partide trebuie sancţionat şi cine critică PSD, pe premier, PNL, PC, UNPR se autoexclude din Uniunea Social Liberală.
Ceea ce s-a întâmplat în această săptămână nu sunt elemente de natură a pune în pericol stabilitatea USL, în schimb, considerăm că derapaje de limbaj, acţiuni de genul celei întreprinse de Sorin Roşca Stănescu pun în pericol funcţionarea USL: ori protocolul va fi respectat, ori acel articol care cere sancţiuni va trebui renegociat”, a comentat deputatul social-democrat, în cadrul unei conferinţe de presă.
***
De celaltă parte, ministrul delegat pentru dialog social Doina Pană a precizat că atmosfera din Guvern este “sănătoasă, de muncă”, de parcă ar fi un cabinet monocolor din punct de vedere politic.
“Există o solidaritate a tuturor miniştrilor, indiferent din ce partid provin. La şedinţele săptămânale de Guvern, se discută, se ascultă părerile fiecăruia, chiar dacă la final prim-ministrul hotărăşte. Realmente este o atmosferă sănătoasă, de muncă, ca şi cum ar fi un Guvern monocolor.
De ce apar în Parlament derapajele acestea, nu ştiu. Poate pentru că nu prea avem Opoziţie şi trebuie să apară Opoziţie din interiorul USL, ceea ce nu este sănătos deloc”, a subliniat deputatul Pană.
Aceasta a adăugat că dacă acţiunile erau poate mai de înţeles dacă veneau din partea unui parlamentar fără notorietate, care voia un câştig de imagine.
“Noi vorbim de o persoană care are déjà notorietate, iar eu una nu pot să îl înţeleg”, a concluzionat Doina Pană, convinsă că această criză a fost déjà depăşită.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5