USR vrea o Românie de tip european şi nu face alianţe cu alte partide

În cadrul conferinţei de presă susţinută de Uniunea Salvaţi România (USR) la Hotelul Krone din Bistriţa, la care au fost prezenţi Roxana Wring – vicepreşedinte USR, consilier general în Consiliul General al municipiului Bucureşti, Stelian Ene – coordonator USR pentru extindere în Regiunea Nord-Vest şi consilier local în Consiliul Local al sectorului 3 Bucureşti şi Lorand Toth – coordonatorul grupului de ininţiativă USR BN, s-au dezbătut probleme de strategie privind extinderea USR, înfiinţarea de filiale şi politica care vor aborda-o, după alegerile parlamentare.
Stelian Ene a precizat că USR caută oameni fără trecut politic ca să devină membri USR sau să fie simpli membri ai unui partid, fără funcţii în conducerea partidului.
Speră ca până la 27 octombrie să existe o filiala USR la Bistriţa, inclusiv membri care să candideze la alegerile parlamentare.
Vicepreşedintele Roxana Wring a punctat faptul că USR a câştigat alegerile locale în Bucureşti cu 34% şi s-a hotărât extinderea în ţară pentru că doresc să schimbe ţara, extinderea naţională însemnând lupta împotriva corupţiei, transparenţă totală, o Românie de tip european, de nivelul ţărilor din UE şi nu vor face alianţă cu niciun partid după alegerile parlamentare, vor susţine proiecte viabile şi favorabile României.
„Doresc să ajut la schimbarea în bine în judeţul nostru şi în România, toate activităţile să se desfăşoare corect, cu transparenţă.
Sunt oameni de calitate în judeţ: profesori, medici, ingineri etc., care pot schimba în bine ţara.
Sunt judeţe unde filialele de la alte partide au venit la USR, suntem contactaţi de oameni politici, dar vom face o selecţie dură”, a punctat Leonard Toth, din Bistriţa.
USR caută sponsori pentru alegerile din toamnă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5