Vacanţă...

Elevii şi preşcolari din judeţ s-au bucurat de vreme frumoasă în prima zi din vacanţa de vară, care va dura până duminică 9 septembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Începând din acest an, vacanţa de iarnă, dar şi cea de primăvară, au fost cu o săptămână mai lungi decât în anii precedenţi.
Elevii din clasa a VIII-a au intrat deja în vacanţă, cu o săptămână mai devreme decât ceilalţi elevi, în vederea susţinerii evaluării naţionale care va începe în 25 iunie.
Astfel, absolvenţii de gimnaziu se vor putea înscrie pentru evaluarea naţională în perioada 18-20 iunie şi vor susţine în 25 iunie proba scrisă la Limba şi literatura română, iar în 27 iunie pe cea la matematică.

Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine în data de 26 iunie proba scrisă la limba şi literatura maternă.

Afişarea rezultatelor se va face în 29 iunie până la ora 14, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi în intervalul 14-18.

Contestaţiile vor fi rezolvate între 30 iunie şi 1 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate în 2 iulie.

Prima repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012 – 2013 va avea loc în 14 iulie.
Anul şcolar 2012-2013 va începe mai devreme decât s-au obişnuit elevii, şi anume pe 1 septembrie 2012. Anul viitor va avea 178 de zile de şcoală, cu una în plus faţă de anul care tocmai s-a încheiat.
Prima vacanţă va fi cea de iarnă şi va avea trei săptămâni, iar vacanţa de primăvară este de două săptămâni. Învăţământul primar va mai avea o vacanţă între 29 octombrie şi 4 noiembrie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5