Vacanță activă la Bibliotecă. Sute de copii, la Fabrica de Idei Estivale

Copiii au aşteptat cu nerăbdare ediţia din acest an a programului de vară de la Bibliotecă, fiind un mod plăcut şi constructiv de a petrece timpul liber împreună cu profesorii şi bibliotecarii, care vin timp de o lună cu idei inedite pentru ei, prin Atelierele ce reuşesc, zi de zi, să aducă sute de copii la instituţie.

          Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează cea de-a III-a ediție a Fabricii de Idei Estivale – „Vacanță la Bibliotecă”.

Deschiderea acestei Tabere de vară a fost făcută de către managerul instituţiei, Ioan Pintea, cel care venea acum trei ani cu ideea de a face ceva pe timpul verii pentru copiii care rămân în oraş, proiect îmbrăţişat cu succes de părinţii şi tinerii din municipiul nostru.

          Am avut, în aceste zile, la Bibliotecă şi oaspeţi din Teliţa, Raionul Anenii Noi din Moldova, localitate înfrăţită cu comuna Parva, de altfel la bibliotecă participând şi primarul Ioan Strugari, alături de primarul Rodica Russu din Moldova. Copiii s-au bucurat de ceea ce au văzut la Bistriţa şi au primit din partea Bibliotecii cărţi, spre bucuria lor, căci ce este mai frumos decât să citeşti în limba ta maternă, română, după cum declara unul dintre copii, Daniela Belinschi, care, de altfel, şi scrie poezii şi a susţinut un microrecital în Clubul CoşBook.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR:

LUNI (2, 9, 16, 23 iulie): 

  • Aventura culorilor – Atelier de pictură și desen (orele 10 – 12)
  1. Prof. Baciu Petra (Atelier de pictură și desen)
  2. Bibliotecari Ioana Titieni și Alina Simon (Atelier de Mandale)
  • Engleza cu profesor – Atelier de limbi străine
  1. Profesor Alina Tomi; Voluntari – Alex Mogovan, Ioana Sângeorzan
  • American Shelf – Donație de cărți și publicații educaționale din partea Ambasadei USA din România pentru zece cadre didactice din mediul rural.

MARȚI (3, 10, 17, 24 iulie):

  • Actorul și personajele sale - Atelier de Teatru și Film (orele 10 – 12)
  1. Actor Mihai Amariei (Scenarizarea unor fabule)
  2. Bibliotecar Florin Săsărman (Filmele copilăriei – proiecție de film)

MIERCURI (4, 11, 18, 25 iulie):

  • Mici meșteșugari în An Centenar – Atelier de Handmade (orele 10 – 12)
  1. Instructor Maria Nigel (Atelier Handmade)
  2. Bibliotecar Rodica Barteș  (Atelier de cusături tradiționale)

JOI (5, 12, 19, 26 iulie):

  • Joc și Creativitate – Atelier de Creativitate (orele 10 – 12)
  1. Profesor Gordon Anamaria (Atelier de pictură)
  2. Prof. Boca Ana-Maria și Carmen Borșan (Atelier de Artzooka)
  3. Bibliotecari Florin Săsărman (povești despre Istoria Bistriței), Gabriela Molnar și Laura Seserman (cântece) – Călătorie în FaReMiDo (Atelier de creativitate literară și muzicală)
  4. Profesor Ionela Nușfelean (Jocuri și experimente creative)
  5. Bibliotecari Alina Pop și Simona Pasere (Bibliobus – Cărțile copilăriei)

VINERI (6, 13, 20, 27 iulie): 

  • Sport. Minte sănătoasă în corp sănătos – Atelier sportiv (orele 10 – 12)
  1.  Instructor: maestrul Paul Rusan (șah)
  2.  Călin Deac (Tenis)

    Încheiere – Expoziția Atelierelor / Spectacol (orele 9 – 12)

  • Copiii cu vârste de peste 7 ani sunt așteptați la Biblioteca Județeanã „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud să participe la activitățile menite să le dezvolte abilitățile creative, să-și îmbunătățească cunoștințele generale, să-și stimuleze imaginația.
  • Înscrierile pentru Ateliere se fac în intervalul 25 iunie – 29 iunie 2018, la Secretariatul Bibliotecii Județene sau la telefon 0363 – 401355.
  • Activitățile se desfășoară în fiecare zi, exceptând sâmbăta și duminica.
  • Activitățile se vor desfășura, funcție și de condițiile meteo, în aer liber, Clubul CoșBook, Sala „Gavril Scridon”, Mediatecă, Secția Împrumut pentru Copii.
  •  

De menţionat că toate activitățile sunt gratuite! Aşadar, o vară fierbinte, în care copiii sunt aşteptaţi cu toţii pentru a petrece clipe de neuitat în lumea fascinantă a cărţilor.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5