Vaccinarea continuă

De astăzi se reia campania de vaccinare împotriva gripei porcine. Stocul de vaccinuri Cantagrip din depozitul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) s-a epuizat, din cauza numărului mare de bistriţeni care s-au vaccinat împotriva gripei AH1N1.

Potrivit dr. Doina Petri, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, campania de vaccinare va fi reluată de astăzi, după ce o altă tranşă de 10.000 de doze de vaccin pandemic a ajuns, marţi seara, în judeţ.

Vaccinurile vor fi distribuite în continuare medicilor de familie care mai au pe listele lor pacienţi rămaşi nevaccinaţi, vor fi vaccinate cadrele medicale din unităţi sanitare, dar şi populaţia. Până acum, cele peste 12.000 de vaccinuri din prima tranşă au fost epuizate. Cererile privind vaccinarea au crescut foarte mult în ultima săptămână odată cu înregistrarea mai multor decese în ţară cauzate de acest virus.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, s-au înregistrat două cazuri de gripa pandemică, din care unul s-a soldat cu un deces. La nivel naţional, rata mortalităţii a crescut de la 4% la 10%.

Pentru o protejare mai eficientă împotriva acestui virus Ministerul Sănătăţii a instituit obligaţia imunizării pentru personalul medical. Angajaţii din sistemul sanitar public nu vor mai avea astfel voie să lucreze la patul bolnavului dacă nu se imunizează împotriva gripei noi. La sfârşitul acestei săptămâni, (timp în care personalul medical mai are timp să se vaccineze) cadrele medicale care nu s-au vaccinat vor fi obligate să justifice motivul refuzului, în plus, acestea nu vor mai avea dreptul să se ocupe de îngrijirea bolnavilor.

„Este o măsură corectă din punctul meu de vedere şi este dată pentru a preveni transmiterea bolii. Eu, personal, mi-am făcut vaccinul şi sper ca toate cadrele medicale să se vaccineze, având în vedere că vin zilnic în contact cu pacienţii”, a precizat dr. Doina Petri.

Mai mult, în spitale urmează să se realizeze centre de imunizare împotriva gripei AH1N1, cum ar fi cele două centre amenajate în spitalele din Beclean şi Năsăud. Mai exact, persoanele asigurate medical se vor prezenta în continuare la medicii de familie, iar neasiguraţii vor putea fi imunizaţi în cele patru centre din judeţ (Direcţia de Sănătate Publică, Policlinica Bistriţa, respectiv spitalele orăşeneşti din Năsăud şi Beclean).

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5