Valentin Falub, Reporter şi personaje

Volumul de publicistică „Reporter” semnat de scriitorul beclenar Valentin Falub, surprinde, în primul rând, prin bogăţia reportajelor adunate între coperţile lui. Distins cu „Diplomă de Excelenţă” la Gala Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, care a avut loc de curând, pentru reportajele sale, Valentin Falub aduce, prin cartea apărută la Editura Eikon, crâmpeie culturale, dar şi sociale, din viaţa conjudeţenilor. „Pofta de gazetărie” se vede, după cum afirmă în prefaţă Cornel Cotuţiu, prin modul în care Valentin Falub ştie să descrie detaliile.
Volumul debutează cu un capitol care aşază sub genericul „Cărţile prietenilor mei” recenzii dedicate volumelor confraţilor de condei, amintind aici pe Alexandru Cristian Miloş, Jeniţa Naidin, Ion Radu Zăgreanu, Sandu Moldovan, Cornel Cotuţiu, Andrei Moldovan, Florin Vasile Şomlea, Zorin Diaconescu, Traian Săsărman, dar şi ale înaintaşilor. Recenzii scrise cu dragoste, mare parte dintre acestea apărute mai întâi în cotidianul „Răsunetul”. Citind cartea lui Valentin Falub vei avea o oglindă asupra activităţii literare petrecute pe meleagurile noastre.
La capitolul „Întâmplări literare” ne întâlnim cu acţiuni deosebite petrecute mai ales în spaţiul cultural al oraşului Beclean, amintind aici Bunavestire Art, Centenarul Pavel Dan, Acţiunile Saeculum, Întâlnirile Radu Săplăcan. Interesant la Valentin Falub este că citind un reportaj purtând semnătura lui îţi dai seama de toate detaliile unui eveniment, astfel încât radiografia literară este completă.
Capitolul „Reportaje despre oameni şi faptele lor” ne apropie de manifestările social-culturale din jurul Becleanului, amintind aici serbările Cetăţii Ciceului, Înstruţatul boului la Figa, Zestrea satului sau peregrinările regizorului Radu Afrim – Acasă la Beclean. Capitolul „Pelerin” este dedicat momentelor religioase, o mare parte dintre reportaje fiind dedicate Mănăstirii Dobric, despre care Valentin Falub a scris atât în perioadele de „revoltă” ale comunităţii penticostale, cât şi în momentele de înaltă trăire sufletească de aici.
Volumul se încheie cu un capitol dedicat Opiniilor, în care autorul prezintă câteva eseuri despre viaţa de zi cu zi. Şi, ca un bonus pentru cititori, Valentin Falub oferă bonus un fragment de proză din „Pribeagul”. O carte care radiografiază viaţa literară şi socială prin ochii unuia dintre cunoscuţii jurnalişti din judeţ: Valentin Falub.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5