Valentin Marica, În liturghia ierbii, Interviuri, Editura Vatra Veche, Colecția „Marea Unire – 100”, nr. 11

Prof. Doina Dobreanu

Valentin Marica este un scormonitor în profunzimile fiecărui cuvânt al limbii române, simplu, în aparență, precum iarba, și-i descoperă sensuri nebănuite. Dacă în volumul reprezentând autobiografia lirică a sa, publicat la împlinirea a 65 de ani, Frigul visului, cuvântul iarbă este o metaforă–cheie, iată-l prezent în chiar titlurile volumelor ulterioare, Iarba Golgotei și În liturghia ierbii.
Poetul oficiază liturghia cuvântului ziditor, căci „prin cuvânt, binele - crede poetul - se înmulțește precum pâinea și vinul în evanghelie” (p. 6). Actul de creație literară amintește de cel al oficierii unei liturghii, cuvântul având putere magică: „Invoc puterea cuvintelor de a ordona spiritul, precum sunetele de toacă din Arca lui Noe de Lucian Blaga sunt invocate înspre a ordona universul.” (p. 68)
Trăind la o margine de lume, departe de un mediu cultural elevat, așteptam cu nerăbdare emisiunile culturale ale lui Valentin Marica de la Radio România Tg.Mureș și le ascultam cu curiozitate, bucurie și admirație, fiindcă realizatorul ne vorbea despre oameni aleși sau convorbea cu aceștia. Pentru o clipă, cât mi se părea timpul de emisie, aveam acces într-o altfel de lume și îmi hrăneam mintea și sufletul cu fărâme de cultură. Acum, vibrația vocii sale o regăsim în litera scrisă a cărților. Mă bucur să i le citesc. În acest fel particip, și eu, la liturghia ierbii… Am prilejul să pătrund, și eu, în paradisul și profunzimile cuvântului, să poposesc „pe malul care nu se surpă” – împărția cărților. Având acces la lecturi esențiale, întâlnind oameni adevărați, Valentin Marica ne oferă în cărțile sale chintesențe de spiritualitate, de cultură. Cultura este cea care „ordonează, civilizează sufletul, ne apără în fața agresivității lumii. Se spune că numai atunci va fi bună civilizația lumii când se va civiliza sufletul. Suspinul spiritului contemporan vine din dezordine și din ființa fără Dumnezeu. Nu demult, le-am propus ascultătorilor mei, la rubrica Clipe de reflecție, cuvintele lui Constantin Noica, din Rugați-vă pentru fratele Alexandru: Rugați-vă pentru cei ce rătăcesc în viață fără cultură, dar și pentru cei ce rătăcesc în cultură.” (p. 51)
Mă leagă de Valentin Marica formația noastră universitară, beneficiind de prestanța unor intelectuali de „mare finețe”, „zei ai Literelor Clujene”, care au pus în pământul studenților „sămânța roditoare”. Valentin Marica este unul dintre acei care „au știut să primească darul, să-l apere și să-l statornicească”. (p. 74) La rândul său, ca scriitor și ca jurnalist radio, conștientizând etica scrierii și etica citirii operelor literare, știe să facă „să odrăslească gânduri”.
„O creație literară se scrie în lumină spirituală. Este structura ei de rezistență. La fel trebuie receptată. Mergem spre temeinicia lucrului bine făcut, spre ordine, spre credință. E important să trăiești sentimentul că prin scrierea ta dăruiești, aplanezi, îndrepți, răspunzi, fără să aștepți neapărat răsplată. Constantin Noica ne atrăgea atenția să nu uităm că echilibrul vieții noastre se creează dând totul și neprimind decât ceva. (p. 72)
Valentin Marica este omul și scriitorul care știe să dăruiască totul, dorind, la fel ca și Solomon, „ca slava și bogăția” sa și a familiei „să fie puțină înțelepciune și pricepere”. (p. 78)
În liturghia ierbii este o carte în care Valentin Marica este intervievat de Mariana Cristescu, Nicolae Băciuț, Menuț Maximinian, Zeno Fodor, Liliana Moldovan, Doina Dobreanu, Mișcarea literară, de fapt o carte de confesiuni privind frământările literare și existențiale ale lui Valentin Marica, gândurile sale despre scriitor și scriitură, despre relația scriitorului cu critica literară și cititorii, despre bucuria scrisului și a lecturii, despre artă, literatură, teatru, despre educația literară, despre cartea clasică și cartea electonică.
Ce sunt arta, poezia, teatrul, în viziunea lui Valentin Marica?
Scriitorul trebuie să cuprindă în scrisul său „esențe de viață”. „Arta este, desigur, nume al lui Dumnezeu și nesațiu de veșnicie. Prin artă intri în divinitatea ființei (…) te poți împotrivi răului, căci „lumea nu se va schimba în bine fără înălțarea spirituală a ființei.” (p. 19); „Arta e text și suflet, e viață prin care punem sufletul să vorbească despre Dumnezeu.”(p. 46); „Poezia este civilizare prin înminunare” (p. 16) Prin poezie nu mai sunt în prăpastia lumii, despic burta chitului ca Iona, altfel spus înving.” (p. 8); „Împuținând lutul și lărgind cărarea Duhului, stând lângă Fântâna Blanduziei, Poetul va descoperi desăvârșirea și veșnicia”; „Să tot întinerim speranțele și iubirea, fără de care clopot dogit suntem…”
Este îndemnul poetului pentru sine, dar și pentru noi toți.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]