VALERICA, O FIINŢĂ SPECIALĂ, SUPUSĂ OPRESIUNII ŞI IMPILĂRII ÎNAINTE DE A SE NAŞTE A TRECUT LA CELE VEŞNICE

Recent, respectiv pe 03 mai 2012, am luat parte la despărţirea de Valerica, o cumnată de la Prundu Bârgăului, trecută la cele veşnice la vârsta de 67 ani. Nimic neobişnuit întrucât şi asemenea evenimente fac parte parte din ciclul firesc al vieţii, ce prespune un final şi care a avut bineînţeles un început. Valerica a fost, însă, o fiinţă cu totul specială, probabil printre foarte puţinele din lume, ce a fost supusă opresiunii şi împilării străine înainte chiar de a se naşte !. Potrivit perceptelor bisericii şi moralei noastre creştine ortodocse, dar şi legislaţiei civile, respectiv art.36 din Codul Civil ” Drepturile copilului sunt recunoscute de la concepţiune “, iar în art.412 se defineşte Timpul legal de concepţiune ca fiind ” Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului“, cu specificarea că aceste reglementări se regăseau aproape în aceeaşi formulare şi în legislaţia civilă anterioară datând de la 1864, în vigoare până la 01 octombrie 2011. În aceste condiţii, având în vedere faptul că adormita în Domnul s-a născut pe 01.01.1945, la 71 de zile după ce, la 10.10.1944, mama acesteia, venerabila nonagenară Ioana Sofincianu, în încercările sale disperate de a-şi salva tatăl, Leon Vlad, arestat de foştii ocupanţi horthyşti împreună cu ceilalţi şase patrioţi români bârgăoani printre care s-a numărat şi părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop de la Mijloceni a fost umilită şi nevoită să suporte toate opresiunile şi împilările puterii de ocupaţie vremelnice, iar indirect de acelaşi tratament inuman şi umilitor i-au aplicat şi micuţei nenăscute încă, căreia conform normelor nescrise şi legii trebuia să i se respecte în primul rând dreptul la viaţă, la existenţă. Probabil o cercetare multidisciplinară a subiectului efectuată de un colectiv lărgit de specialişti, ce ar include psihologi, sociologi, teologi, istorici, jurişti, cadre medicale ar permite desprinderea unor concluzii de larg interes şi cu caracter de unicat.
Valerica Sereţan pentru că despre ea este vorba a fost nu numai soţie, mamă şi o foarte bună gospodină, dar şi o fiinţă, care a avut din totdeauna vocaţia binelui. Împreună cu soţul său Nicolae au acordat ani în şir sprijin moral, material şi ocrotire mătuşilor Ioana, sora bunicii paterne, mătuşii soţului, Todora, iar după moarte le-au înmormântat creştineşte conform datinilor străbune şi rânduielilor bisericii noastre naţionale.
În casa şi familia lor au fost primite întodeauna cu bucurie şi tratate cu o deosebită ospitalitate rude ale ambilor parteneri, fie că a fost vorba de fraţii soţului, unul dintre ei, Vasile de la Bucureşti, într-o împrejurare chiar a făcut remarca că: ” Valerica ştia să constituie în preajma ei o oază de linişte şi voaie bună molipsitoare. Nu se plângea niciodată că e nepregătită, că n-are una, că n-are alta, că e ostenită, nu amintea de greutăţi, de treburi ce nu suferă amânare, ci se străduia ca oaspeţii săi să se simtă excelent iar ”asta se întâmplă doar atunci când depui în ceea ce faci bunătate şi omenie şi mai ales foarte mult suflet ! “. Beneficiari ai bunătăţii, omeniei şi ospitalităţii lui Valerica şi familiei sale au mai fost: sora Ioana şi regretatul său soţ Vasile Frantiuc, cadru militar, trecut din păcate intempestiv în lumea celor drepţi la vârsta de numai 34 ani, care şi-au organizat nunta în casa şi cu aportul decisiv al defunctei şi familiei acesteia. Tot aici şi-a organizat logodna Ioan, fratele soţului cu cumnata Livia. În acelaşi timp, l-au ajutat pe Mihai, fiul unui verişor de lângă Iaşi să urmeze şi să-şi definitiveze studiile liceale în cadrul Grupului Şcolar ” Radu Petrescu “ de la Prundu Bârgăului. Amintiri neşterse despre răposată, despre familia sa şi zona Văii Bârgăului păstrează şi părintele stareţ cu numele de mirean Gicu Telcean de la Mănăstirea Creştin Ortodoxă ” Sfîntul Proroc Ilie Tesviteanul “ de la Topliţa şi mulţi alţi semeni cu care au stabilit şi permanetizat relaţii de amiciţie şi întrajutoare. Nu întâmplător Valerica a rămas în memoria afectivă a celor apropiaţi şi a cunoscuţilor ca un dar dat de Dumnezeu, cu infinita sa bunătate, înţelepciune şi înţelegere cu specificarea că toate acestea se întâmplau în condiţiile în care a fost angajată pe durată nedeterminată mai bine de 30 ani de zile şi trebuia să se ocupe nu numai de problemele de serviciu, dar şi de cele de familie, de creşterea şi educarea celor trei copii.
Analiza activităţii unui om o poţi face cel mai bine realizând o radiografiere fie şi sumară a faptelor acestuia. Potrivit unui cunoscut proverb românesc ”dacă ai crescut şi educat un copil, ai construit o casă şi ai plantat un pom n-ai trăit degeaba ! “ Valerica şi Nicu au construit nu numai o casă, dar şi-au ajutat şi descendenţii să-şi dureze câte una. Au crescut şi educat nu un copil, ci trei, care de care mai minunaţi !: Nicoleta, cadru didactic, director de şcoală, soţul doctor inginer, Nicuşor, un tânăr excelent, deosebit de muncitor, harnic, de care ar fi mândră cu siguranţă orice familie, iar Ioana, cadru sanitar, căsătorită cu un artist plastic excelează prin bunătatea sa recunoscută şi predispoziţia şi disponibilitatea sa permanentă de a face bine celor din jur.
Valerica a fost o persoană specială şi pentru că s-a născut într-o zi specială de An Nou şi a decedat tot într-o zi specială de 01 Mai, probabil pentru a nu face incoveniente prea mari aparţinătorilor şi pentru că se spune că între Sfintele Paşti şi Sfintele Rusalii porţile Raiului sunt deschise şi accesibile unor oameni precum a fost cea trecută în nefiinţă.
Impresionante şi pline de învăţăminte ni s-au părut opiniile exprimate de părintele iconom stavrofor Vasile Turcu, de părintele iconom stavrofor Ioan Jauca, de la parohiile locale cât şi de către ceilalţi slujitori ai Domnului, ce au oficiat slujba de înmormântare. Ne-a mişcat remarca preacucernicului părinte paroh Halas Dumitru din Parohia Ortodoxă Română Tureac, care a reamintit faptul că: ” Domnului nu-i plac trei categorii de oameni: îmbogăţiţii necinstiţi, săracii puturoşi şi vârstnicii lipsiţi de credinţă ! “.
Din aceeaşi categorie a făcut parte şi recomandarea părintelui iconom stavrofor Vasile Turcu, care i-a adresat mamei defunctei, Ioana Soficianu, care şi-a aniversat recent împlinirea a 90 de ani de viaţă ”, după ce anterior s-a zbătut din răsputeri pentru a-şi salva de la asasinarea de către ocupanţii horthyşti tatăl şi s-a confruntat cu pierderea a trei din cei şase copii, cărora le-a dat viaţă, cu pierderea fraţilor Aurel şi Iulius, a soţului Alexandru şi o sumedenie de alte numeroase necazuri peste limitele firescului să treacă şi să depăşească cu bine şi această dramă din viaţa ei şi să rămână aşa cum a fost şi a rămas din totdeauna o stâncă pe care nimeni şi nimic n-a fost în stare să o clintească de la poalele Heniului şi cu atât mai mult să o răpună ! “. Evenimentul ne-a reconfirmat că aceste lucruri au fost posibile datorită gândirii pozitive, spiritului de solidaritate şi unitate familială, ce a caracterizat şi caracterizează din totdeauna această familie lărgită. Rugăm şi noi pe Doamne Doamne să o ierte şi să o odihnească pe buna noastră Valerica în linişte şi pace.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]