Valeriu Covrig-Cudrec sau reinventarea erosului

Iubirea -„cel mai slăvit şi cel mai hulit dintre sentimentele omeneşti”( Adriana Deculescu) -a fost aceea care a născut mari poeţi ca Sapho din Lesbos, Ovidiu, Petrarca, Ronsard, Dante, Shakespeare, Eminescu, Puşkin, Garcia Lorca, Neruda, Aitmatov şi mii de alte nume a căror faimă s-a dovedit netrecătoare. „Nu poeţii au născocit iubirea, ci iubirea a născut mari poeţi”- cugeta Liviu Rebreanu (în „Mărturisiri”).
Încercarea de a-ţi alătura vocea unei asemenea galaxii de talente naţionale şi universale precum cele enumerate mai sus este -negreşit- temerară, dar distinsul autor bistriţean din titlu o face cu desăvârşită decenţă şi chiar smerenie, dar cu un neobişnuit talent şi originalitate. Venind între poeţi din lumea magistraţilor, Valeriu Covrig-Cudrec îşi întitulează volumul: „Răstignit în dor” şi nicio sugestie editorială sau din varii orizonturi n-a putut să-l determine a-l schimba. Apărută la Editura „Şcoala Ardeleană” (fostă „Eikon”), Cluj-Napoca, 2015, graţioasa plachetă cu 63 poeme şi micropoeme respiră într-o tonalitate reflexiv-meditativă, ca o contemplare târzie a sinelui:
„Cu umilinţă îmi ascund nostalgia,/ îmi depozitez taina,/ îmi tăinuiesc dorul,/ îmi construiesc uitarea./ Şi tot la fel /doare/ trecuta clipă/ eşuată în dor/ risipită-n speranţă.”(„Umilinţă”)
Lumina iubirii se revarsă recapitulativ, de obicei dinspre trecut, dar ajunsă perpetuu prezent, fără de timp şi de moarte:
„Mă mistuiesc pe altarul/ dorinţei de tine/ şi totuşi / îmi reneg/ cenuşa visării,/ mă pustiesc în cuvinte,/ mă salvez în uitare”...”Şi doar aşa,/ în fiecare dimineaţă/ îmi reinventez ziua/, îmi definesc visul,/ nepreţuita-mi taină.” („Nemărturisita ispită”)
Între reflexie şi patimă răsare exprimarea poetică a unor stări fulgurante: ”Prea obosit de drum,/ căutând taina,/ mă apăr/ reformulându-mi ruga:/ încătuşează-mă în iubire,/ opreşte-mă pe veci/ din neverosimila-mi fugă/ prin neantul uitării...”(„Încătuşare în dor”)
Un merit al tematicii abordate este că se ridică de la cazuistica banală spre „eternul feminin”, astfel încât cititorul este cooptat sentimental în gama trăirilor, aşa cum fac marii creatori. Intuim astfel că zbuciumul discret, melancolia auctorială pot fi şi melancoliile noastre, panseurile autorului sunt şi ale noastre.
Capacitatea exprimării metaforice, a dăltuirii versului pe măsura curgerii gândirii orfice, decenţa şi eleganţa absolut remarcabilă a versului nu sunt aleatorii, intempestiv construite, ci îşi au sorgintea în calităţi comportamentale cotidiene proprii autorului.
Nu doar prin titlu avem sugestia (pururi discretă, de lord) a neîmplinirii, a unei suferinţe persuasive, a unei aspiraţii nemărturisite, subliminale, spre un alt orizont, neintuit încă. Avem –cel mai probabil- ceea ce exprima Eminescu sau Camil Petrescu, despre aspiraţia spre o „iubire absolută”, „cum nu mai este alta în cer şi pe pământ”.
Aici avem izvorul melancoliei omeneşti, omniprezenţa unei persistente solitudini, chiar dacă ne aflăm între cei pe care-i iubim şi ne iubesc la rândul lor.
(„Toţi suntem singuri –cugeta Maurice Druon în romanul „Regii blestemaţi”)- şi ar fi deşartă amăgire să credem că n-ar fi aşa în toate clipele vieţii noastre. Poate că Ziditorul ne-a făcut astfel ca numai la el să aflăm alinare şi mângâiere.”)
Fără să abuzăm de placida coală albă, vom saluta pe „tânărul sosit” între poeţi, parafrazând salutul lui Caragiale adresat întâiului volum al lui Coşbuc:
Pe câmpul vast al poeziei („pe care creşte din belşug spanac şi buruieni) a răsărit zilele acestea şi un copac.” Şi este frumos şi mare şi va sta mereu în picioare, „ făcând din ce în ce mai mult cinste limbii noastre româneşti.”
Considerăm acest volum de poezie ca o revigorare energică a încrederii că frumuseţea lumii şi a sufletului omenesc nu şi-au istovit filonul aurifer poetic, împotriva unor tendinţe lirice bolnăvicioase, repulsiv-rebarbative, împrumutate de la occidentali expiraţi, sub nume de „modernitate” („bogaţi în sentimente ca pâsla de la cizmă” -cum comenta ironic Tudor Arghezi interbelic.)
Asociem felicitări călduroase dlui Valeriu Covrig-Cudrec, dorind ca volumul enunţat să fie parte a unei ascendenţe literare, pe care o credem absolut posibilă.