Vânt de februarie

Peste zăpadă,

vânt de februarie.

Lin primăvara.

Sâmbătă, 12 februarie 2011. Vânt năbădăios. Aştept ca din clipă în clipă versul: ,,De pe vârful şurii noastre/ Smulge-n zbor câte-o şindrilă.”, din poezia ,,Toamna” de Octavian Goga, să prindă întruchipare faptică. Pădurea de acăţi din Suseniul Malinulu îţi oferă un spectacol sonor înfundat, o răscolire a cotloanelor codrului puţin înfricoşătoare, puţin incitantă. Fierberea zgomotoasă de pe deal a continuat până noaptea târziu.

Încă o dată memoria involuntară a lui Marcel Proust mă expediază înspre adolescenţă , spre cartea de versuri ,,Prometeu descătuşat”a lui P. B. Shelley. Mă revăd, prin 1965, anul când a apărut această carte în traducerea lui Petre Solomon, patrulând pe calea ferată şi recitând: ,,Vânt aspru ,plângător/Prea trist ca să mai cânţi,/Vânt şui, care sub nori,/Prin noapte te frămânţi”. Pentru mine, imaginea vântului din ultimul vers al acestei strofei, nu a fost înlocuită cu o altă alegere poetică mai impresionantă.

Continuarea poeziei: ,,Furtună ce-n van plângi,/Pădure, tu, scâlâmbă,/Şes trist şi râpe adânci,/Bociţi, căci lumea-i strâmbă!”, ar putea fi o fină aluzie la adresa vremurilor pe care le parcurgem. Să nu devenim moralişti şi să revenim la vântul de februarie.

A doua zi, un vecin mi-a spus că toată noaptea a sunat pădurea, parcă ar fi fost o oală cu găluşte. Comparaţia lui m-a surprins, dar i-am dat dreptate. Din punctul lui de vedere avea dreptate. Totul depinde de reperele la care te raportezi: ,,Vânt aspru, plângător” şi oala cu sarmale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]