Bistriţa Construct, la a XX-a ediţie

Vasile Bar (CCI): Economia din judeţul nostru nu este o economie moartă

Sala Polivalentă din Bistriţa găzduieşte până duminică, inclusiv, a XX-a ediţie a expoziţiei „Bistriţa Construct 2011”. Intrarea este liberă.

La manifestarea, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie BN, oamenii pot consulta oferta celor 32 de firme din judeţ şi din ţară (25 de firme sunt din judeţul Bistriţa-Năsăud), care activează în domeniul construcţiilor, al amenajărilor interioare şi exterioare, dar şi al produselor bancare.

Expoziţia va fi deschisă azi până la ora 19.00, respectiv între 10.00 şi 19.00 - sâmbătă, între 10.00 şi 14.00 duminică.

Ieri, expoziţia a fost deschisă în mod oficial, în prezenţa primarului Ovidiu Creţu şi a deputatul PSD Radu Moldovan.

Reprezentanţii celorlalte partide politice, instituţii publice nu s-au arătat interesaţi de eveniment. Dacă nu e cu multă presă, dacă nu e cu depunere de coroane, prilej pentru doamne să-şi etaleze ţinutele, dacă nu e cu fotografii mulţi, nu e nici interes.

Las că dezbatem economia la televizor. Acolo, toţi politicienii au câte un interes…

Una peste alta, dacă e să îi (mai) credem pe oficiali, economia judeţului nu se moartă, în Bistriţa se construieşte de zor, iar Opoziţia face tot ce stă în putinţă pentru a sprijini, măcar prin programe economice, mediul de afaceri.

Nu au lipsit momentele festive, şampania, mulţumirile. Preşedintele CCI B-N, Vasile Bar, s-a ales şi cu o diplomă aniversară primită de la primarul Ovidiu Creţu, o diplomă pentru cei 20 de ani de expoziţie Bistriţa Construct.

Vasile Bar, preşedinte CCI B-N: ,,Am pornit acum 20 de ani, am pornit cu intenţia de a promova firmele din judeţul nostru, în special, dar şi din alte judeţe ale ţării, în domeniul construcţiilor.

Parcurgem o perioadă delicată, destul de dificilă, ceea ce ne-a determinat ca în fiecare an să mai adăugăm un domeniu de activitate, în plus, la această expoziţie.

Aş vrea să le mulţumesc tuturor expozanţilor care au făcut efortul să fie alături de noi. Vreau să le mulţumesc şi oficialităţilor care ne-au onorat cu prezenţa.

Celor 25 de expozanţi din judeţul nostru le mulţumesc în mod special, pentru că prezenţa lor demonstrează că economia din Bistriţa şi din judeţul nostru nu este o economie moartă.

Eu spun că economia din judeţul nostru nu este o economie moartă şi motivez lucrul acesta, transpunând faţă de 2002, exportul judeţul nostru a ajuns în 2010 de 7-8 ori mai mare. Sunt şi alţi indicatori care demonstrează acest lucru.

Sunt convins că în perioada următoare, cu un alt mod de gândire, cu o altă strategie a mediului politic, în special a guvernelor care vor urma, economia naţională va creşte şi va urma cifre pe care le-a cunoscut odată, şi vorbesc aici de anii 2007-2008, în special”.

Radu Moldovan, deputat PSD: ,,E greu, suntem prezenţi cei din Opoziţie, şi nu factorii decidenţi, cei care decid ce se întâmplă cu fiscalitatea, cu credibilitatea şi cu viitorul României.

Spunea domnul preşedinte Bar că economia funcţionează. E modest, eu credeam că economia duduie, dar nu în România reală. Eu nu am întâlnit oameni de afaceri satisfăcuţi pentru ceea ce face statul românesc pentru cei care duc greul economiei.

Felicit CCI B-N pentru perseverenţă, a XX-a ediţie Bistriţa Construct e un lucru bun. Îi felicit şi pe expozanţi, pentru că aţi avut curajul să deschideţi o afacere, aveţi curajul şi priceperea să treceţi singuri prin această perioadă, şi eu, unul sunt un optimist incurabil, şi cred că după vreme rea, urmează şi vreme bună”.

Ovidiu Creţu, primarul Bistriţei: ,,Dezvoltarea oraşului nu se poate face unidirecţional, numai prin unii agenţi economici, prin autorităţi, prin CCI. Trebuie conlucrare, şi acest rol îl îndeplineşte CCI B-N, care iată a reuşit a XX-a ediţie a acestui târg.

Rolul CCI B-N pe domeniul economic şi de afaceri este esenţial şi determinant în judeţul nostru.

Anul trecut, municipiul Bistriţa a avut 18 şantiere finanţate din Fondul European de Dezvoltare cu o valoare de aproape 6,6 milioane de euro. Mergem în continuare pe aceste proiecte, şi vom avea, pe viitor, şi câteva şantiere noi în domeniul reabilitării străzilor, lucrări, în valoare de peste 10 milioane de euro.

Vorbind cu constructorii, faţă de alte oraşe, cum ar fi Alba-Iulia, Zalău, Botoşani, Vaslui, în municipiul Bistriţa sunt deschise cele mai multe investiţii în domeniul construcţiilor.

În fiecare zi semnez încă 15-20 certificate de urbanism sau autorizaţii de construire, asta înseamnă că lumea se mişcă şi mai mult decât atât, în fiecare săptămână dau 2-3 sancţiuni pentru cei care lucrează fără autorizaţie, deci se lucrează în Bistriţa, se construieşte, se ridică, asta înseamnă că şi dumneavoastră aveţi piaţă de desfacere, de aceea vă invit s participaţi în continuare la aceste acţiuni de promovare”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5