Vasile Barbu

Prezent la Bistriţa, Vasile Barbu, din Banat, Serbia, a adus cu sine mărturii ale vieţii literare în care trăieşte: Revista de spiritualitate românească, „Floare de latinitate”, editată de Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale din Serbia, Novi Sad, la care este redactor- şef, publicaţia lunară „Tibiscus”, editată de Societatea literar- artistică „Tibiscus”, din Uzdin (Voivodina, Serbia), la care este tot redactor- şef, şi volumul personal de poezie, „...ca şi după o icoană”, apărut într-o estetică aparte, la Editura „Tibiscus”, unde acelaşi Vasile Barbu este director.
Reprezintă Vasile Barbu o adevărată instituţie?
Cu siguranţă, răspunsul este „da”, pentru că un singur om realizează fapte cât pentru o adevărată agendă de Institut Cultural. Cum reuşeşte? Prin credinţă în limba română, prin trăire din cărţile neamului, dar şi printr-o atitudine civică deosebită, angajată, continuatoare a tradiţiilor culturale româneşti.
Volumul „...ca şi după o icoană” este un unic discurs liric, sensibil şi melancolic, întors cu faţa spre fiinţă, căutând semne ale rugăciunii în versul scăldat de durere: „Nimeni nu mă mai ţine/ de mână./ De aceea - / atâtea alunecări”; „Odată,/ într-o stea te-ai ascuns./ Iar eu/ tot pe pământ/ te căutam”; „M-am luat după tine/ ca şi după o icoană./ Că şi erai înrămată/ în rana inimii mele”...
Am descoperit în Vasile Barbu un poet insular, cu mâinile pline de poezie, întinsă către cititori, către fraţii de condei, ca o comoară ce iese singură la iveală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]