Vasile V. Filip: IN MEMORIAM GEORGE ŢÂRA

Vasile V. Filip

„Şi George nu mai vine!...” - îmi sună mereu în urechi nostalgicul vers al lui Coşbuc, de azi dimineaţă, de când - la şcoală - am aflat teribila veste. Şi nu va mai veni vreodată, pentru că nu depărtarea în spaţiu şi împrejurările potrivnice ne despart, ca pe Poet de Mama lui (spaţii şi împrejurări enorme, greu surmontabile, dar nu implacabile, totuşi). Ci ceva infinit mai greu, ceva implacabil la modul absolut. Căci GEOREGE ŢÂRA, prietenul de-o viaţă, a murit astă noapte, la numai 64 de ani, probabil la secţia de oncologie a Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud; acolo de unde nu el, ci soţia sa Marina, mi-a răspuns săptămâna trecută la obişnuitul număr de telefon.
La precedentul telefon, din urmă nu cu multe zile, George încă mai glumea. Vorbea de „lipsa de câlţi” în ” instalaţia” interioară pe care i-o făcuseră doctorii din Cluj, care numai nu ţinea... Vorbea de o frumoasă şi sensibilă rezidentă care-l visase mâncând „cărniţă” (una din recomadările medicale, de care George nu mai era în stare), iar el i-ar fi replicat: „- Ai atâtea alte subiecte demne de a fi visate la tinereţea dumitale, domnişoară doctor, şi tocmai la cărniţa mea te-ai oprit?”. Aţi înţeles, probabil, cei care îl cunoaşteţi mai puţin, că George a fost un om pe care n-aveai cum să nu-l iubeşti. Un om de-o inteligenţă inepuizabilă şi de-o cuceritoare, perpetuă (cel puţin aparent) relaxare, mereu tentat de calambur, de a lăsa să alunece lucrurile grave în registrul comic, fără stridenţe, însă. Un umor ce numai din imensa iubire de oameni poate izvorî, comparabil cu al lui Creangă, l-a însoţit până în ultimele zile de viaţă. Destul de târziu am înţeles că pentru el acest umor era scutul şi masca unei ascunse şi autentice sensibilităţi.
Toate acestea le-a luat cu sine. Nu le-a pus, decât arareori, în pagină scrisă. Le-a dăruit mai ales celor din preajmă, cu o generozitate ce semăna, adeseori, cu risipa de sine. Poate şi de aceea simt nevoia să le menţionez aici. Nu va mai fi vreodată unul ca el. (Şi s-ar potrivi aici, cred eu, acel „Nevermore!” - croncănitul sinistru al corbului lui Edgar Allan Poe - pe care însă George ar fi găsit cu siguranţă metoda să-l îndulcească printr-un calambur.) Oricât timp va trece, oricât îşi va mobiliza Universul imensele-i resurse creative, nu va mai reuşi niciodată plămada unică de inteligenţă, relaxare şi umor care a fost George Ţâra, ţăranul din Bârgău rătăcit la Filologia clujeană, dacul postmodern din spectacolele grupului „Ars Amatoria”, studentul, profesorul, ziaristu, criticul literar şi omul de cultură ce s-au contopit cândva şi n-au mai reuşit să se despartă vreodată, spre câştigul fiecăreia dintre părţi.
A lăsat în urmă, dacă nu o operă (cum probabil ar fi putut), măcar o imagine, un creuzet unic, în care diverse mari opere ale umanităţii se resorb şi se îmbogăţesc în inepuizabilul, tonicul nostru umor ţărănesc, care e tot o formă de a învinge moartea. De asemenea - o soţie (Marina) şi o fată (Smaranda) care-i vor păstra amintirea şi, poate, ceva din imensa lui personalitate.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Comentarii

04/10/17 14:32
veronica osorheian

Cu tristeţe, spun: Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească şi condoleanţe familiei. L-am cunoscut (destul de puţin) la Colocviile de etnografie şi folclor de la Alba Iulia. Aşa cum spune domnul prof. Vasile V. Filip "Oricât timp va trece, oricât îşi va mobiliza Universul imensele-i resurse creative, nu va mai reuşi niciodată plămada unică de inteligenţă, relaxare şi umor care a fost George Ţâra, ţăranul din Bârgău rătăcit la Filologia clujeană, dacul postmodern din spectacolele grupului „Ars Amatoria”, studentul, profesorul, ziaristul, criticul literar şi omul de cultură ce s-au contopit cândva şi n-au mai reuşit să se despartă vreodată, spre câştigul fiecăreia dintre părţi." O poveste cu un afiş modificat grafic a rămas într-un interviu acordat de George Târa: "George Ţâra: „Era un afiş generic, pentru diverse manifestări studenţeşti care se desfăşurau în toată ţara. Pe el era tipărit, scria, CREŞTEM ODATĂ CU ŢARA! Era lipit pe uşa de acces la Cenaclul din Tei. Şi doar i-am pus cu tuş negru o căciuliţă la primul A de la ŢARA și a ieșit Â. Am îngroşat şi sedila de la Ţ, să fie mai pregnantă. Deci, cu mici modificări diacritice, a ieşit CREŞTEM ODATĂ CU ŢÂRA!. L-am pus doar o jumatate de oră, când ştiam că vin invitaţii la Cenaclu, după-masa, la ora şase. Şi, care cum au venit, s-au crucit. Alin Teodorescu, sociologul, care frecventa cenaclul, a fost amuzat extraordinar şi de atunci, de câte ori mă vede, îmi zice: Creştem odată cu Ţara/Ţâra! Da, deci era un slogan mobilizator, cum se puneau pe atunci, la acțiunile culturale pentru tineret: şi la Costineşti, şi în taberele studenţeşti, şi bineînţeles, şi în ştrandul studenţesc (Complexul cultural-sportiv studenţesc Tei) din Bucureşti, fiindcă acolo se făceau multe spectacole. Deci, e limpede jocul, nu? ..."

04/10/17 14:35
veronica osorheian

Cu tristeţe, spun: Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească şi condoleanţe familiei. L-am cunoscut (destul de puţin) la Colocviile de etnografie şi folclor de la Alba Iulia. Aşa cum spune domnul prof. Vasile V. Filip "Oricât timp va trece, oricât îşi va mobiliza Universul imensele-i resurse creative, nu va mai reuşi niciodată plămada unică de inteligenţă, relaxare şi umor care a fost George Ţâra, ţăranul din Bârgău rătăcit la Filologia clujeană, dacul postmodern din spectacolele grupului „Ars Amatoria”, studentul, profesorul, ziaristul, criticul literar şi omul de cultură ce s-au contopit cândva şi n-au mai reuşit să se despartă vreodată, spre câştigul fiecăreia dintre părţi." O poveste cu un afiş modificat grafic a rămas într-un interviu acordat de George Târa: "George Ţâra: „Era un afiş generic, pentru diverse manifestări studenţeşti care se desfăşurau în toată ţara. Pe el era tipărit, scria, CREŞTEM ODATĂ CU ŢARA! Era lipit pe uşa de acces la Cenaclul din Tei. Şi doar i-am pus cu tuş negru o căciuliţă la primul A de la ŢARA și a ieșit Â. Am îngroşat şi sedila de la Ţ, să fie mai pregnantă. Deci, cu mici modificări diacritice, a ieşit CREŞTEM ODATĂ CU ŢÂRA!. L-am pus doar o jumatate de oră, când ştiam că vin invitaţii la Cenaclu, după-masa, la ora şase. Şi, care cum au venit, s-au crucit. Alin Teodorescu, sociologul, care frecventa cenaclul, a fost amuzat extraordinar şi de atunci, de câte ori mă vede, îmi zice: Creştem odată cu Ţara/Ţâra! Da, deci era un slogan mobilizator, cum se puneau pe atunci, la acțiunile culturale pentru tineret: şi la Costineşti, şi în taberele studenţeşti, şi bineînţeles, şi în ştrandul studenţesc (Complexul cultural-sportiv studenţesc Tei) din Bucureşti, fiindcă acolo se făceau multe spectacole. Deci, e limpede jocul, nu? ..."

04/10/17 15:50
lenuta

a fost un om deosebit de o mare inteligenta....Condoleante

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]