Veniturile din închirieri trebuie declarate la Fisc

Bistriţenii, persoane fizice, care la finele anului trecut figurau la Fisc cu un număr mai mare de cinci contracte de închiriere/subînchiriere care se derulează şi în acest an, trebuie să depună până pe 16 ianuarie formularul 220.

Este vorba de ,,Declaraţia privind venitul estimat”, care cuprinde estimarea veniturilor şi cheltuielilor la nivelul tuturor contractelor de închiriere/subînchiriere aflate în derulare în acest an.

Nedepunerea declaraţiei estimative până la data de 16 ianuarie (termenul legal - 15 ianuarie este zi nelucrătoare) este sancţionată cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 lei.

Începând cu acest an, a fost modificat modul de impozitare a veniturilor obţinute de persoanele fizice care la sfârşitul anului figurează în evidenţele Fiscului cu peste cinci contracte de închiriere sau subînchiriere.

Aceste venituri nu se vor mai impozita ca venituri din închirieri, ci ca venituri din activităţi independente, aplicându-se regulile specifice.

Adică se va trece la impozitarea cu 16 la sută a venitului net determinat prin scăderea din venituri a cheltuielilor aferente, la nivelul tuturor contractelor de închiriere sau subînchiriere şi obligaţia conducerii contabilităţii în partidă simplă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5