Verdict PRM: „PSD este duşmanul numărul unu al ţării, iar PNL trebuie eliminat de pe scena politică”

Comentând în deschiderea conferinţei susţinută ieri dimineaţă lansarea campaniei electorale pentru alegerile din 30 noiembrie 2008, preşedintele Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Aurel Rus, s-a arătat dezamăgit de faptul că majoritatea politicienilor au început-o deja deşi se convenise ca aceasta să înceapă abia de luni. „Sunt pur şi simplu scârbit: am discutat cu toţii să nu începem în ajunul Zilei Morţilor şi să respectăm data de 1 noiembrie ca atare, iar duminica la fel, urmând să pornim actictivitatea electorală abia de luni. Dar ce văd? Social-democraţii şi-au afişat deja banerele, liberalii umblă din sat în sat de parcă ar îndrepta stâlpii şi tot aşa”. În acest context, parlamentarul bistriţean a afimat că Partidul Social-Democrat (PSD) este duşmanul numărul unul al României fiind, în opinia sa, o formaţiune duplicitară care îşi urmăreşte doar propriile interese, subliniind totodată dorinţa de a vedea Partidul Naţional Liberal (PNL) dispărut de pe scena politică românească.

Conform opinentului, nu doar Guvernul Tăriceanu trebuie înlăturat prin moţiunea de cenzură ci toţi peneliştii. „Dacă românii nu s-au săturat de comunism nu au decât să voteze PSD şi apoi o să le iasă pe nas. Cât despre PNL nu pot să spun altceva decât atât: minciuna le este doctrina şi crezul”, a tunat şi fulgerat Rus împotriva adeversarilor săi politici. Pe un ton ceva mai ponderat, colimatorul avea să fie îndreptat spre Partidul Democrat-Liberal (PD-L), reproşându-i-se deputatului Ioan Oltean graba elaborării Legii 215, acum democrat-liberalii nemaiputând spera în convertirea altor consilieri din Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud. De altfel, Ioan Aurel Rus este convins că această instituţie ar funcţiona perfect dacă ar rămâne pedeliştii şi ar fi înlăturaţi peneliştii şi pesediştii. În altă ordine de idei, vorbitorul a criticat RAJA Aquabis Bistriţa-Năsăud pentru modul defectuos de gestionare al reparaţiilor efectuate pe bulevardul Republicii al municipiului Bistriţa, muncitorii angajaţi putând fi văzuţi în repetate rânduri pierzând vremea la ţigară ori stând degeaba pe spaţiul verde. „Acum trebuia să se vadă adevărata faţă a primarului Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, care era obligat să ceară sancţionarea Aquabis. Nu a făcut-o şi mă mir de acestă toleranţă în condiţiile în care nu mă îndoiesc că domnul Creţu vrea să facă treabă în urbe. Ei bine, dacă vrea, e musai să fie mai hotărât şi mai intransigent”, a încheiat deputatul Rus.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]