VERONICA MICLE – UN NUME INTRAT ÎN LEGENDĂ

Năsăudeanca, despre care ne este întotdeauna drag să vorbim, s-a născut în acelaşi an cu Eminescu. Viaţa ei s-a încheiat ca un zbor frânt în cei mai frumoşi ani ai tinereţii sale. La cincizeci de zile de la moartea lui Eminescu, în noaptea de 3 spre 4 august 1889, la ora 23, s-a stins din viaţă cea care a fost numită,, Tu blond noroc al unui vis deşert,/Tu visul blond unui noroc ce nu e”.

Confruntată cu destinul tragic al lui Eminescu, retrasă la mănăstirea Văratec, unde , fără reazem în existenţă, copleşită de suferinţe şi de golul lăsat de marele ei prieten, Veronica Micle se hotărăşte să-şi curme zilele, administrându-şi o doză mare de arsenic. După aproape o zi de agonie, cu toată insistenţa medicilor, viaţa ei nu mai are salvare.

Era într-o zi de marţi, când au început să sune clopotele ce anunţau moartea Veronicăi Micle, fiica lui Ilie Câmpeanu şi a Anei din Năsăud. Se împlinise teribila previziune a lui Eminescu dintr-o poezie a sa din 1879 : ,, Nici cenuşa noastră-n lume/ Scumpo, nu s-o întâlni”.

Corpul neînsufleţit al poetei a fost înhumat , două zile mai târziu, în curtea bisericii Sfântul Ioan din Văratec la căpătâiul căreia se află şi azi o cruce de marmură pe care este dăltuit următorul epitaf extras din poezia sa : ,, Şi pulbere, ţărînă..., :

,, Şi pulbere , ţărână din tine s-a alege,

Căci asta e a lumii nestrămutată lege ;

Nimicul te aduce, nimicul te reia,

Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”

Oricine va poposi în preajma acestui mormânt, cu siguranţă că îşi va aminti de marea iubire dintre cei care,, veacul de azi , una îi vede acum”.

Dacă în timpul vieţii năsăudeanca noastră a cunoscut calomnia, nici în postumitate n-a avut o soartă mai bună. Aceasta s-a datorat unor oameni de reacredinţă, unor publicişti mânaţi de propriile lor interese, care i-au vulgarizat ani la rând amintirea prin lucrări de succes facil. Veronica Micle n-a fost cauza unor calamităţi în viaţa lui Eminescu, aşa cum unii susţineau, ci dimpotrivă ,a fost ecoul unei iubiri care a intrat în legendă.

Elisabeta Conta, sora marelui filozof, aflată în preajma aceluiaş Văratec , spunea că ,, Veronica a fost întotdeauna o prietenă devotată lui Eminescu, a înfruntat invectivele mentalităţii putrede din acea vreme, l-a încurajat în deznădejdea ucigătoare, când el încă scria , dar şi după ce s-a îmbolnăvit, mai ales atunci, când bârfele erau mai puternice decât oricând”.

Cei mai mulţi critici literari recunosc în creaţia Veronicăi Micle influenţa versului eminescian, dar şi delicateţea sentimentului prin care ea îşi exprimă iubirea, dorul mărturisit, tristeţea sau însingurarea. Cu o sinceritate neobişnuită, ea se adresează aproape în exclusivitate aceleiaşi fiinţe dragi care nu este alta decât Eminescu. Lui îi este dedicată şi poezia ,, Raze de lună” care a apărut în ziua îngropării poetului şi fusese redactată în dimineaţa zilei de 16 iunie, fără ca ea să fi ştiut că Eminescu închisese ochii cu câteva ore mai devreme la sanatoriul doctorului Şuţu.

Era o coincidenţă fatală care punea semne de întrebare asupra acestui destin :

,, Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună

A sa linişte eternă, eu aş da de voie bună,

Toate razele de lună, toate razele de soare

Să te pot uita pe tine, să simt sufletul că-mi moare”.

Şi într-adevăr, la numai cincizeci de zile de la moartea prietenului său se stinge şi ea din viaţă, împreunându-şi destinele despre care poetul spune :

,,Ce s-a ales din două vieţi,

O mână de cuvinte

Cărora abia le-ar da un preţ

Aducerile-aminte”.

Noi suntem mândri că numele lui Eminescu a chemat pentru totdeauna în legenda veacurilor, amintirea Veronicăi Micle aşa cum au făcut-o marile genii cu alte nume feminine intrate în literatura universală.

Ne bucurăm că de câţiva ani , oameni de suflet au pus bazele unei case memoriale în Târgu Neamţ, iar la Năsăud , în numele acelei iubiri eterne s-a ridicat bustul lui Eminescu şi Veronica Micle, iar biblioteca din oraşul academicienilor poartă numele poetei devenită simbol pentru creaţia eminesciană.

Smara Gârbea, credincioasa prietenă a Veronicăi Micle, scrie în revista,, Familia” versurile –epitaf :

, Suflet ce-ai zburat spre ceruri, suflet care ai iubit

Ai fost mare în durere, iar durerea te-a zdrobit ;

Însă-n inimile noastre, tu, de-a pururi vei trăi,

Căci poetă ai fost mare şi-ai ştiut a suferi”.

Povestea vieţii lui Eminescu şi a Veronicăi Micle este povestea unei mari iubiri trăită într-o lume ostilă unde pasiunea lor s-a transformat într-o succesiune de zădărnicii, iar fericirea mult visată s-a dovedit a fi unul din deşartele idealuri amintite de poet în versurile lui.

Comentarii

06/12/12 15:52
Duda Gavril

Veronica Micle, nascuta Campeanu in Nasaudul romanesc,ramanand orfana de tatal sau curelarul Campeanu, fost luptator in aramata lui Avram Iancu, este luata de mama sa si trecand muntii spre Moldova,ajunge in Tg Neamt si pe urma in targul Iesilor.Mama Veronicai, fiind moasa de profesie, o inteligenta rara si de mare iscusinta ajunge in scurt timp sa fie cunoscutaq de toate marile familii boieresti ce vietuiau iarna in Iesi,iar vara pe la mosiile lor, astfel fiind invitata in toate casele bogatasilor de atunci din Iasi pentru a le asista la nasterile progeniturilor lor, fiind astfel preferata inaintea medicilor pe care-i avea Iasul, de atunci.Astfel vazand belsugul din marile case boieresti si conditiile de instruire, i se naste ideia si ambitia pentru cu fiica ei Veronica,o fetita frumoasa si deosebit de inteligenta,sa fie inscrisa la cea mai inalta scoala de fete din Targul Iesilor, ajungand astfel eleva la Pensionul de fete din Iasi, a caror colege erau in exclusivitate ficele marilor familii boieresti din Moldova si uneori ale marilor familii de negustori.Toate bune, doar ca Veronica,intrece la invatatura toate colegele ei de clasa si din scoala, si cum examenele de sfarsit de an se dadeau cu profesori da la alte institutii de invatamant din oras, au ajuns sa se inghesuie profesorii universitatii iesene de a fi nominalizati la examenele de sfarsit de an de la Pensionul
de pe Copou, numai pentru a avea privilegiul de a o asculta pe Veronica,care an de an ,de la varsta de 12 ani ,ii uluia cu raspunsurile ei inteligente, desigur in comparatie cu restul colegelor ei ce cu toata bogatia si rangul lor social ,erau departe de a se apropia de frumusetea si farmecul lui Veronica Campeanu: Ba se mai si certau acesti acesti profesori pentru a ajunge la examenele de la Pension.Dupa toate aceste, tomnaticul holtei Micle,m ce nu era altul decat profesor de fizica si de chimie si chiar rector al Universitatii Iesene,fundata in toamna anului 1960 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza,a fost cucerit de farmecul tinerei eleve Veronica Campeanu, ajungand a deschide usa cautatei moase mari si a-i cere mana Veronicai. Veronica la varsta copilariei ei de atunci,a asistat cu zambet si indiferenta acestei solicitari,dar mama sa a fost socata de norocul scos in calea ei ,pentru fiica sa Veronica, de a deveni dintr-o data sotia celui mai mare om de cultura al Iasului, avand cea mai mare demnitate intelectuala din Moldova prin functia de rector al Universitatii iesene.Veronica Campeanu se logodeste cu profesorul Micle, si cum acesta era ardelean din Dealul Feleacului , o aduce pe Veronica sa o vada parintii lui, dupa care continua drumul spre Cluj, unde are loc casatoria religioasa in Biserica Greco-Catolica ,numita Biserica BOb, atat profesorul Micle cat si Veronica,erau apartinatori religiei greco-catolice.Ce a urmat se stie, doamne multe ar fi de spus,. . . . .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5