Versuri solare

O poezie solară descoperim în volumul „Risipiri în alb pe alb”, apărut la Editura Timpul, sub semnătura Mihaelei Grădinariu. Deşi îşi întitulează primul capitol „Neagră lumină”, răzbate din vers albul, ştiut fiind faptul că lumina se naşte din haos, din întuneric, fiind o biruinţă asupra misterelor lumii: „Ne fugărim prin cer la asfinţit/ Pe după nori cu plânsetul rotund/ Sub paşii noştri se prăvale prund/ De visuri care brusc au aţipit”. Ca o lostriţă voiculesciană, poeta cade pradă cuvintelor, creaţia ei devenind casă bună pentru sintagme fericite: „Cartea prinsă-n fereştri/ Vorbă-s eu şi noapte eşti/ Printre gânduri umblă peşti/ De la moarte cerând veşti/ Dintre solzi pierdut priveşti/ Valea plângerii cereşti”. Cuvintele se coc la lumina soarelui, dând roade: „Printre grele cuvintele pocnesc de prea coapte/ Săptămâna a trecut cu numărul de şapte”.
Mihaela Grădinariu îşi împarte timpul între moarte şi veşnicie, zilele oprind acul ceasornicului în momentul creaţiei: „Pe locul întrupării ars de gând/ Ca în fiecare tandră înspre moarte/ Va scrie un olar o neagră carte/ În care ne-om iubi sub un cuvânt”. Un „rai încuiat”, după cum spune titlul celei de-a doua secvenţe lirice din carte, regăsim aici unde mama leagănă poezia înălţând-o spre cer pe cântec de leru-i ler, iar îngerul poposeşte la geam într-un prelung colind „mai din sus de Dumnezeu/ Iar ân glajă tu şi eu/ În icoana-n copârşeu”.
În „Şarpele casei” este secvenţa în care reconstruim lumi. Se ştie că în tradiţia populară, fiecare casă are şarpele ei ca un ocrotitor al acesteia. Poeta se înfrăţeşte în construirea cărţii, casă pentru versurile ei, cu păsările cerului, dar şi cu peştii apelor, ajungând până la urmă împreună la mâna divinităţii: „În râşniţa lui Dumnezeu/ Bob de cafea şi tu şi eu”. Cuvintele sunt oglindite într-un prelung şir de versuri, iar poeta arde precum Ana se mistuia în zidul mănăstirii pentru săvârşirea creaţiei: „Sus oglindă, jos oglindă/ Miez de ape dă să-mi prindă/ Suflet ars în cărămidă”.
Conştient că lucră cu cuvântul cel sacru, poetul ştie că este protejat: „În mijlocul cerului, insula trupului meu/ Jur împrejur dormea în amiaz Dumnezeul”.
Poezia scrisă de Mihaela Grădinariu face din umbrele lumii în care trăim lumină, care mai apoi este pavăză bună pe cărările în care omul îşi urmează destinul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]