alp

Veşti bune la Beclean ! Asfalt la Podirei şi în cartierul de cabane de lângă Băile Figa

Programul multianual de modernizare și extindere a infrastructurii stradale a orașului Beclean continuă și în perioada următoare.
A fost semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de asfaltare în cartierul Podirei și în cartierul de cabane de la Băile Figa.
Contractul, prin care se va materialize încă o etapă importantă din programul administrației publice locale beclenare de modernizare a infrastructurii urbane în cele două zone amintite ale Becleanului se va derula cu o finanțare obținută de către administrația beclenară prin programul PNDL, susținut de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
Valoarea totală a proiectului ce va aduce asfaltul în cartierul Podirei și la cabanele din vecinătatea Băilor Figa este de 6.985.000 de lei.
Cu ajutorul acestui proiect important pentru orașul Beclean vor fi asfaltate zece alei în cartierul Podirei și alte cinci alei din cartierul de cabane de lângă Complexul Balnear Băile Figa.
Potrivit oficialilor MDRAPFE se vor face toate demersurile necesare astfel încât de îndată ce condițiile meteo o vor permite să se înceapă lucrările pregătitoare și apoi lurările de asfaltare, încă un pas important în extinderea și modernizarea infrastructurii urbane a Becleanului .

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]