Vezi care sunt cele cinci primării care primesc bani de la Consiliul Judeţean!

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, reunit în şedinţă extraordinară, va aproba repartizarea sumelor alocate din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale (20%), încasate suplimentar în anul 2017, pentru cinci unităţi administrativ-teritoriale din judeţ. Este vorba de o sumă de 916 mii lei, care va fi împărţită între comunele Dumitra – 200 mii lei, Livezile – 216 mii lei, Miceştii de Câmpie – 150 mii lei, Rodna – 150 mii lei şi Sânmihaiu de Câmpie – 200 mii lei.

          Consiliul Judeţean a solicitat tuturor primăriilor din judeţ să transmită cereri pentru acordarea de sume pentru achitarea de arierate provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii acestora, susţinerea programelor de dezvoltare locală şi susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. Potrivit documentaţiei CJ, primăriile bistriţene au solicitat sume de 81.874 mii lei, din care 6.948 mii lei reprezintă arierate, 27.884 mii lei ar fi necesare pentru susţinerea unor programe de dezvoltare locală şi 47.042 mii lei pentru susţinerea unor proiecte de infrastructură. Nu au trimis răspuns, foarte probabil ştiind că se împarte o sumă mică, primăriile Bistriţa, Şintereag, Şieu, Spermezeu, Runcu Salvei, Prundu Bârgăului, Nimigea, Negrileşti, Lunca Ilvei, Galaţii Bistriţei.

          În urma analizării acestor solicitări, au fost identificate o serie de proiecte locale a căror finanţare este esenţială pentru comunitatea respectivă. Astfel, comuna Sânmihaiu de Câmpie a solicitat 500.000 lei pentru modernizarea unui drum comunal aflat la graniţă cu comuna Chiochiş, tronson pe care circulă microbuzele şcolare. Primăria a primit doar 200.000 lei.

          Comuna Rodna a solicitat sume pentru cofinanţarea proiectului „Rodna, măsuri integrate pentru o comunitate solidară, cu finanţare prin POCU”.

          Pentru comunele Livezile şi Miceştii de Câmpie s-a considerat oportun alocarea de sume pentru acoperirea unor arierate, ţinându-se cont de faptul că sunt demarate proceduri de executare silită.

          Nu în ultimul rând, pentru comuna Dumitra s-au repartizat sume în vederea efectuării unor lucrări de amenajare a şanţurilor, rigolelor şi podeţelor din satul Tărpiu.

          Trebuie menţionat faptul că la începutul lunii noiembrie, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a repartizat pe unităţi-administrativ teritoriale sume defalcate din TVA şi cote defalcate din impozitul pe venit, în cuantum total de 3,664 milioane lei.

Comentarii

10/11/17 12:02
Vizitator

Faptul că exista comune cu sume mari de neplata arieratelor, care risca sa intre proceduri de executare silită, este o consecinta a sistemului centralizat excesiv, mostenit de pe vremea comunismului si care necesita o reformare profunda si imediata. Aceste comunitati nu sunt capabile nici macar sa-si acopere cheltuielile de functionare si stau cu mana intinsa la "tatucul" ierarhic superior, exact ca in celebra replica a lui Gheorghe Dinica din filmul FILANTROPICA, in regia lui Nae Caranfil: "mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana".
Este nevoie de o noua reforma administrativ-teritoriala care sa elimine centralismul si care sa permita dezvoltarea comunitatilor pe principiul autonomiei economice.
Actuala impartire administrativ-teritoriala a Romaniei a fost facuta 1968, astfel ca in 2018, anul centenarului Marii Uniri va implini 50 de ani si nu mai corespunde situatiei geopolitice actuale. De aceea, tot mai multe comune cu potential economic redus vor ajunge in aceasta situatie de insolventa. Cu toate astea, de aproape 10 ani, Guvernele Boc, Ponta si Ciolos, au vorbit de problema regionalizarii fara sa intreprinda nimic concret. A existat si propunerea unei Romanii cu mai putine sate si comune prin unificarea primariilor din zonele sarace si cu putini locuitori, astfel ca in cativa ani, sa nu mai avem comune cu mai putin de 3000 de suflete.
S-a vorbit mult si de de o reorganizare a judetelor. O varianta luata in calcul a fost aceea de desfiintarea consiiilor judetene si infiintarea unor regiuni administrative. In aceste conditii judetul nu dispare, dar devine o subunitate a regiunii. Aceasta insa presupune modificarea constitutiei, iar pana atunci, o varianta ar putea fi comasarea judetelor in grupe de cate 2-3 astfel incat in loc de 41 de judete sa ramanem cu 15 sau 18.
Din pacate nici acum nu se face nimic si asistam neputinciosi la o stagnare cronica, intr-o Romanie care la 100 de ani de la Marea Unire din 1918, nu a fost in stare sa construiasca o autostrada care sa lege intre ele cele trei provincii istorice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]