Vezi noile salarii de la unul dintre marile lanţuri de magazine din Bistriţa !

Ca urmare a modificărilor legislative, începând cu data de 1 ianuarie 2018, supemarketul preia contribuțiile aferente angajatorului în salariul brut al angajatului. Astfel, fiecare angajat Kaufland România va avea un salariu net mai mare, în medie cu 1,5%.

“Compania înțelege astfel să liniștească îngrijorările salariaților și familiilor acestora și îi asigură că, dincolo de schimbările legislative, firma face toate eforturile, cu fapte, pentru siguranța lor salarială.”

declară Laura Iancu, Director Resurse Umane, Kaufland România.

 

PACHETE DE BENEFICII PESTE CERINȚELE LEGII

Crearea unui mediu de lucru plăcut și motivant pentru colegi este una dintre prioritățile noastre. Pe lângă tichete de masă și asigurarea voluntară de sănătate, Kaufland oferă avantaje care sprijină angajații să realizeze un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională.

Printre acestea se numără programul flexibil de lucru, cursuri de yoga, antrenamente de alergat cu traineri dedicați, sesiuni de terapie antifumat sau cursuri de nutriție, dar și abonamente la săli de sport.

În plus, oferim angajaților noștri mai multe zile de concediu de odihnă anual care, în funcție de vechimea în companie, pot ajunge până la 27 de zile pe an. Pe lângă acestea, compania acordă și zile libere, plătite, pentru acțiuni de voluntariat.

 

RECUNOAȘTEREA BRANDULUI DE ANGAJATOR

Kaufland România este singura companie din industria  de retail care a obținut pentru al doilea an consecutiv titlul de Angajator de Top în România, printr-o certificare internațională acordată de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda.

Această certificare demonstrează performanța strategiei și a instrumentelor de resurse umane utilizate în cadrul companiei. Obținerea acestei certificări reprezintă o recunoaștere a angajamentului companiei în asigurarea unui climat de lucru plăcut și propice dezvoltării profesionale a echipei sale.

De asemenea, începând cu anul 2014, compania se regăsește în top „100 cei mai doriți angajatori” din România, potrivit studiului „European Graduate Barometer” realizat de institutul Trendence din Germania.

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România. Într-un recent studiu de piață derulat în România de către organizația elvețiană ICERTIAS - International Certification Association GmbH, lanțul de retail Kaufland a primit cel mai mare număr de voturi la categoria cel mai înalt nivel de calitate. Kaufland România este de cinci ani consecutiv centrul comercial cu cea mai mare încredere la secțiunea Categoria locală, potrivit studiului Trusted Brands al Reader's Digest. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţelor clienților prin varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. În 2017, Kaufland România a primit pentru a doua oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală.  Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro.

 

Comentarii

11/11/17 12:02
Comentariu

No si... care-s "salariile " alea?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5