Viceprimarul Cristian Niculae: Lucrările la grădinița de pe str. Nicolae Bălcescu avansează! Investim în educație, investim în viitor!

Viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, susține că lucrările la Grădinița nr. 2, de pe str. Nucilae Bălcescu, avansează, astfel că există posibilitatea ca acestea să fie finalizate la sfârșitul acestui an. Interesul autorităților este cu atât mai mare pentru că unitatea preșcolară are o capacitate de peste 200 de locuri.  

„Copiii noştri merită cele mai bune condiții pentru educație și dezvoltare. Ei sunt viitorul comunității noastre și avem obligația să le oferim grădinițe și școli la standarde europene. Un proiect foarte drag mie este Grădinița nr. 2, de pe str. Nicolae Bălcescu – un proiect de peste 5,2 milioane de lei, finanțat prin fonduri europene. 
Lucrările sunt destul de avansate pe acest șantier, se execută finisajele interioare și am discutat cu constructorii posibilitatea devansării datei de finalizare a construcției pentru finalul acestui an! Voi face toate demersurile necesare pentru reintroducerea acestui obiectiv în activitatea educațională în cel mai scurt timp, având în vedere capacitatea de primire a peste 200 copii pe toate grupele de vârstă”, transmite viceprimarul Cristian Niculae.

Viceprimarul Niculae a menţionat că va informa permanent opinia publică cu privire la stadul execuţiei, dar şi despre o posibilă dată de deschidere a grădiniței.

 

Comentarii

11/07/19 09:51
Vizitator

Este incă o dovadă că Bistrita are parte de arhitecti foarte slab pregătiti, chiar dacă viceprimarul Niculae afirmă că Grădinița de pe strada Nicolae Bălcescu reprezintă un proiect foarte drag lui. In primul rând este evidentă distonanța creată sub aspect arhitectonic prin amplasarea clădirii cu două etaje care apare ca nuca in perete inghesuită intre case cu parter. In al doilea rând lipsa de spatiu din jurul clădirii reprezintă un inconvenient functional major pentru o grădiniță care ar trebui să dispună de o curte generoasă in care să fie amenajate locuri de joacă pentru copii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]