Victoria Fătu Nalaţiu şi frumuseţea iconostaselor

Victoria Fătu Nalaţiu oferă bistriţenilor, în prag de Sărbători, o expoziţie extraordinară ce are în centru iconostasul. Lucrările artistei, apreciate de critica de specialitate, sunt pe simezele noii săli de expoziţii a Complexului Muzeal Bistriţa. Absolventă a Institutului de Biblioteconomie din Bucureşti şi a Şcolii Populare de Artă din Bistriţa, secţia pictură, unde l-a avut ca profesor pe pictorul Octavian Stoia, Victoria Fătu Nalaţiu este un artist complex, după cum afirma la vernisaj directorul muzeului, Alexandru Gavrilaş, fost elev al pictoriţei. La rândul lui elev al expozantei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, a vorbit despre cercul de pictură de la „Grigore Moisil”, apreciind pe Victoria Fătu Nalaţiu pentru modul în care împărtăşeşte experienţa bogată şi altora. Directorul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Ţărmure, spune că Victoria este un artist complex şi valoros, un adevărat fenomen cultural, cea mai bună bibliotecară din ţară în timpul activităţii.
În acest cadru festiv a fost lansat şi catalogul cu lucrările artistei, unul dintre cele mai frumoase, ca un dar pentru artistă şi iubitorii de frumos din partea autorităţilor judeţene. Colindătorii de la Perişor, însoţiţi de părintele Florin Moldovan, au întregit prin colindul lor atmosfera de sărbătoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5