Fotbal. Liga a V-a, etapa a VI-a

Victorie muncită

Mesteacănul Sigmir – Venus Bârla 2-1 (1-0)

Sigmir, timp frumos, teren bun de joc, spectatori cca. 100. Avertismente: Florea, Chendeş, Pieptănar. Marcatori: Marga, Chendeş, respectiv, Zbâncă. Partida a fost condusă, cu mici greşeli, de brigada de arbitri din Bistriţa, avându-l la centru pe Eduard Brânză, ajutat la cele două linii de Chişa Ciprian şi Boantă Cătălin. Observator al AJF BN fostul fotbalist de 24 de karate, Doru Nicolae. Asistenţa medicală a fost asigurată de Oana Ursa.

Sigmirenii au uitat de mult gustul victoriilor, aceasta s-a întâmplat în urmă cu patru etape, mai bine spus în deplasare, la Buduş. În partida de duminică, în dauna celor din Bârla, echipa pregătită de Florin Conea, unul care se ocupă de destinele echipei încă de mai mulţi ani, făcând-o foarte bine, a practicat un joc frumos, creându-şi multe ocazii la poartă, concretizate de două ori, prin reuşitele lui Marga şi Chendeş, argintul viu al echipei.

De partea cealaltă, echipa din Bârla, cu jucători tehnici, printre care amintim pe Pieptănar, Dura, Zbâncă etc., au încercat câteva ceva, dar au reuşit un singur gol spre finalul partidei, care nu a modificat cu nimic tabela de marcaj.

Chiar în debutul partidei, min. 3, la o acţiune mai periculoasă, Chendeş centrează pe jos, iar Marga Ilie trimite cu latul în plasă, 1-0. Min. 26, ocazie de gol pentru oaspeţi, Moldovan şutează puternic în colţul lung, lângă bară, dar se remarcă portarul Păcurar. Min. 42, Maier Roberto înscrie golul doi, dar asistentul Boantă ridică fanionul pentru ofsaid. Din acel moment suporterii prezenţi la joc au luat foc, cerându-o explicaţii arbitrului.

Min. 48, cel mai frumos gol al partidei şi posibil al etapei. Maier îl deschide pe partea dreaptă pe Chendeş în unghi închis, iese neinspirat portarul, lăsând balonul să curgă în aut de poartă, iar Chendeş, de pe linia de fund, cu exteriorul, trimite miraculos în plasa porţii lui Rusu, 2-0.

Min. 58, fază frumoasă, Maier, Chendeş, cel din urmă fiind foarte aproape de a trimite balonul în plasă.

Un minut mai târziu, din nou Chendeş, cu un exterior bine reuşit, trimite puţin peste bară. Min. 65, Zbâncă execută o lovitură liberă de la 25 m, dar reţine portarul în doi timpi.

Min. 75, şut puternic a lui Pieptănar de la 30 m, dar din nou se remarcă portarul Păcurar. Min. 77, Micu faţă în faţă cu portarul Rus, cel din urmă blochează balonul. Min. 88, oaspeţii reduc din handicap prin golul marcat de Zbâncă, din para lui Pieptănar, acesta fiind şi rezultatul final.

Florin Conea, Mesteacănul Sigmir: „Felicit echipa pentru dăruirea din teren şi rezultatul partidei. Am avut nevoie de o victorie pentru moralul echipei în jocurile care vor urma. Am avut un adversar foarte puternic, dar noi, mobilizându-ne, mai bine, am meritat victoria”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]