Victorie “No Comment” la Beclean

Șase echipe de amatori (doar contribuabili la bugetul local) și-au disputat sâmbătă și duminică, la Beclean, Cupa orașului la fotbal, într-o competiție organizată în cadrul “Zilelor” localității. Desfășurate pe terenurile sintetice de lângă școala “Liviu Rebreanu” și de la Băile Figa, meciurile au fost împărțite pe două grupe, astfel că primele clasate s-au calificat în semifinale, acolo unde disputele s-au petrecut pe sistem încrucișat (cea de pe locul întâi a jucat cu cea de pe poziția a doua). În prima grupă, “No Comment” câștigat și cu “Inglorius” (scor 5 – 3), și cu “Sandy Cola” (8 – 4), iar “Inglorius” s-a impus în fața celor de la “Sandy Cola”, care au pierdut tot încă de la acest nivel al întrecerii (4 – 3). În grupa a doua, Figa a câștigat tot ce se putea, și în fața Primăriei (1 – 0), și în lupta cu “Arsenal” (3 – 0), în timp ce Primăria a obținut victoria asupra celor de la “Arsenal”, cu 3 – 0. Așa se face că în semifinale “No Comment” a jucat cu Primăria, pe care a învins-o cu 6 – 4, iar Figa a întâlnit formația “Inglorius”, asupra căreia și-a dovedit superioritatea cu scorul de 4 – 2. Clasamentul s-a decis după confruntarea înfrânților și a învingătorilor din semifinale: Primăria a ratat podiumul în urma meciului cu “Inglorius”, echipa care și-a adjudecat poziția a treia cu o victorie de 3 – 2, iar din înfruntarea celor mai buni a câștigat “No Comment”, ajunsă campioană după ce i-a dovedit pe colegii de la Figa, cu scorul de 4 – 3. Competiția, una a orgoliilor, a avut premii simbolice constând în cupe și diplome înmânate de către parlamentarii de Beclean, deputatul Daniel Suciu și senatorul Ioan Deneș. Golgheterul turneului a fost Ovidiu Mureșan, care a marcat de unsprezece ori.

Comentarii

20/08/13 10:41
Bozga Florin

Al patrulea titlu castigat de "Noo Comment"...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5