( Video) Durere fără margini. Îmbrăcaţi în miri, cei 4 fraţi, conduşi spre Calea Îngerilor. Mitropolitul Andrei, şi sute de oameni, alături de familia Petruț- Pop, la Negrileşti

Patru fraţi, în sicrie, îmbrăcaţi în miri. Imagini tulburătoare care nu vor fi uitate prea curând. Familia Petruț- Pop, greu încercată, unită în durere, într-o zi în care Cerul şi-a luat tribut 4 îngeri. Părinţii şi ceilalţi 5 fraţi, au vărsat lacrimi amare la capul celor 4 copii aflaţi în sicrie: Lavinia Petruț-Pop, şoferiţa de 19 ani, şi cei trei fraţi ai ei: Darius -20 de ani, Daria -14 ani, Cosmina-12 ani, morţi în accidentul de la Viişoara, unde maşina în care se aflau a fost lovită de tren. Fetele sunt îmbrăcate în rochii de mireasă, iar fratele precum un mire, deoarece niciunul nu au apucat să trăiască acest eveniment, viaţa lor fiind curmată mult prea devreme. Mitropolitul Andrei a participat la prohodul celor 4 fraţi, alături de protopopul Doru Zimveliu şi de un sobor de preoţi. Slujba a fost făcută în bisserica din negrileşti, ce nu a mai întâlnit nicioddată atâta durere. „Să ne rugăm lui Dumnezeu să le facă parte de odihnă tinerilor care au plecat în mod năprasnic din viaţa asta. Prin slabele noastre cuvinte să aducem mângâiere şi îmbărbătare familiei care şi-a pierdut cei patru copii. Mângâierea noastră este slabă, însă mângâierea care vine de la Dumnezeu e puternică” a sspus, printre altele mitropolitul. Tinerii îşi vor duce de acum somnul veşniciei în cimitirul satului.
Lumea spune despre familia Petruț-Pop, ce locuieşte la blocurile sociale din Viişoara, că este una cu bun simţ, cu copii curaţi şi îngrijiţi, chiar dacă erau 9, cu respect. Cu copii ce învăţau la şcoală şi care niciodată nu au greşit părinţilor.
Haideţi să fim solidari cu familia greu încercată şi să donăm, după puterea noastră in contul mamei: PETRUT POP ADRIANA , deschis la BANCA TRANSILVANIA, SUCURSALA BISTRITA
RO68BTRLRONCRT0146123501 - LEI
RO18BTRLEURCRT0146123501 - EUR (SWIFT:BTRLRO22)
Zile cu lacrimi la Negrileşti, de Rusalii. Ieri, a fost condus pe ultimul drum tânărul de 20 de ani, Rafael Manta.
Se spune că de Rusalii porţile raiului sunt deschise. Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul acestor copii.
Foto: Petruţ şi Lavinia Raimond

Comentarii

06/06/17 10:01
vizitator

Motto:
„Insa moartea nu vrea bani,
Vrea copii si oameni mari.
Si moartea nu vrea nimic,
Numai viata de voinic”
(Cantec popular)
Atata vreme cat exista moarte, vor exista si înmormântări. Problema este ca uneori se intampla adevarate tragedii si nu invăţăm nimic din greşelile trecutului. Mulți ar trebui să își aducă aminte cum îi dojeneau părinții: „Să nu mai faci asta!”, „Învață din greșeli.” Tragedia feroviara de la Viisoara s-a intamplat dupa o alta aproape identică petrecută in decembrie, 2015. Si asta pentru ca nu invăţăm din greşelile trecutului. Dupa tragicul evenument feroviar din decembrie 2015, soldat cu 4 morti, nu s-a facut nimic pentru prevenirea unor astfel de tragedii. Abia acum dupa ce in acelasi loc au mai murit 5 tineri in urma cu cateva zile, primarul Cretu își ia angajamentul că va face demersuri la cel mai înalt nivel pentru instalarea unei bariere la Viișoara. Dar până acum ce a păzit?
Vezi: http://www.timponline.ro/ovidiu-cretu-face-demersuri-inalt-nivel-instala...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5