( Video) Grevă spontană la CFR Infrastructură. Angajaţii, nemulţumiţi de salariile mici: Am venit la Calea Ferată acum 30 de ani şi am fost mândru, pentru uniformă, pentru şapca roşie. Am ajuns să-mi pară rău

Peste 100 de angajaţi ai CFR Infrastructură din judeţul Bistriţa-Năsăud  - impiegaţi de mişcare şi nu numai - au declanşat, miercuri dimineaţă, începând cu ora 7.00, un protest spontan, graficul de circulaţia al trenurilor fiind afectat. Protestul spontan vine pe fondul unor nemulţumiri salariale mai vechi, încă din 13 martie fiind semnalate proteste sub formă de grevă japoneză. Numai în Gara Bistriţa au fost staţionate patru trenuri, acestea fiind pornite în jurul orei 11.

         În Gara Bistriţa au venit să-şi susţină nemulţumirea şi angajaţi din Mărişelu, Şieu Măgheruş, Şieu etc. Salariile mici, eliminarea grupelor de muncă se numără printre nemulţumiri, mai ales că nu au intervenit modificări spectaculoase în ceea ce priveşte condiţiile de muncă.

 „Nu este normal ca după 30 de ani de cale ferată să-mi fie ruşine. Am venit la Calea Ferată acum 30 de ani şi am fost mândru, pentru uniformă, pentru şapca roşie. (...) După 30 de ani am ajuns să-mi pară rău”, ne-a declarat unul dintre protestatari.

 „Eu consider normal că dacă lucrez în ziua de Paşti, sâmbăta, duminica, când toată lumea e în staţiune, eu să fiu plătit pentru că prestez această meserie. Noi considerăm că s-a făcut o discriminare începând cu legea din 2001. Mecanicii au trecut în grupa specială şi ei lucrează, ca şi noi, în Siguranţa Circulaţiei. Condiţiile nu s-au îmbunătăţit cu absolut nimic, dar am pierdut grupa I. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale spune foarte clar că nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I şi II de muncă se făceau de către conducerea uniţii împreună cu sindicatele, ţinându-se cont de condiţiile în care se desfăşura activitatea. Ce reiese de aici? Reiese că administraţia şi sindicatele nu au dorit să ne ducă în condiţiile grele de muncă. Noi facem acelaşi lucru ca şi atunci, dar suntem încadraţi la condiţii normale”, ne-a declarat  Marius Olah.

Suntem nemulţumiţi pentru neaplicarea coeficienţilor de ierarhizare. Ar trebui să avem salariul de bază undeva la 3000 lei şi ceva dacă s-ar fi dat aceşti coeficienţi. Suntem încadraţi la condiţii normale de muncă, nu mai avem grupe. Vrem mărire de salariu prin aplicarea coeficienţilor de ierarhizare, nu cât vor ei, adică 2 lei. Am avut mărire de salariu de 2 lei”, a precizat un alt sindicalist. 

         Angajaţii CFR Infrastructură au menţionat că răspund penal pentru tot ceea ce se întâmplă. „Noi răspundem penal pentru ceea ce facem, putem fi condamnaţi pentru neglijenţă în serviciu şi răspundem şi material. O locomotivă electrică costă două milioane de euro. Asta ar presupune să faci un eveniment de cale ferată. Suntem plătiţi la salarii de mizerie. (...) Am avut colegi care au decedat. Sunt instalaţii de dirijare a traficului foarte nocive. Oamenii la 40 de ani, la 50 de ani s-au îmbolnăvit. Biroul de Mişcare este foarte nociv, , iar distanţa este sub 50 metri de linia de 20 mii de Volţi. Bistriţa este o gară modernizată, dar să vedeţi condiţiile de la mine din staţie”, au mai reclamat alţi impiegaţi. 

Miercuri, la ora 15.00, sunt programate negocieri, iar dacă rezultatele nu vor fi satisfăcătoare există posibilitatea să fie declanşat un nou protest spontan. „Ne-a înştiinţat conducerea Regionalei că s-a ajuns până la preşedintele companiei şi s-a promis 22,5% la anvelopa salarială, nu va fi 22,5% la salariu. Este un fond de salariu care se va împărţi”, au mai spus protestatarii, care şi-au cerut scuze faţă de călătorii care au fost afectaţi de acest protest. 

 

https://www.facebook.com/1615030948747835/videos/1823005361283725/

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5