( Video) Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Florian Bodog, în vizită, la Bistriţa, la pacienţii internaţi în urma furtunii

Ministrul Sănătăţii, prof. dr. Florian Bodog, i-a vizitat pe cei doi pacienţi care mai sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, o femeie din Breaza şi un băieţel de 5 ani, nepotul persoanei decedate în parcul municipal. Acesta s-a interesat de starea lor de sănătate şi de modul în care au fost îngrijiţi, urmând să se deplaseze şi la Beclean, acolo unde mai sunt două persoane internate. Ministrul se va întâlni şi cu primarul Nicolae Moldovan şi managerul Spitalului, Bogdan Tuşa.
„Am stabilit că voi vizita, fiind al doilea judeţ afectat după Timiş, victimele acestei furtuni. Am văzut pagubele produse la nivelul Spitalului Judeţean, înţeleg că şi la spitalul din Beclean sunt pagube. Domnul prefect pregăteşte o evaluare pentru a o transmite la Guvern, după cum ştiţi mâine (n.n. – miercuri) vom intra cu o hotărâre de Guvern pentru pagubele produse la instituţiile publice. M-am asigurat de faptul că pacienţii sunt bine trataţi, am discutat cu copilul care a fost salvat de bunic. Copilul este într-o stare foarte bună şi medicii m-au asigurat că mâine va fi externat. Am vorbit şi cu „bunica” care este internată la Terapie Intensivă. Pacienţii sunt bine trataţi, nu mă miră, spitalul din Bistriţa este un spital la standarde europene, aşa-mi place să spun şi aşa constat de fiecare dată când vin aici”, a declarat ministrul Florian Bodog.
În context, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a precizat că atât premierul Radu Tudose, cât şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi-au exprimat disponibilitatea de a veni la Bistriţa, însă administraţia judeţeană a precizat că poate gestiona situaţia, fiind necesare doar un sprijin cu resurse umană pentru Electrica.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]