( Video) O VARĂ, DOUĂ VÎRFURI: ELBRUS ȘI MONT BLANC. Ioan Bîca știe și poate

Ioan Bîca este un om fericit, un alpinist care a reușit într-o singură vară să ajungă pe cele mai importante două vârfuri din Europa: Elbrus, Caucaz și cunoscutul Mont Blanc din Alpii Francezi.

IOAN BÎCA:

M-am întors dintr-o expediție științifică organizată și condusă de mine, sub patronajul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, în masivul Mont Blanc din Alpii francezi, regiunea Rhone-Alps, districul Haute-Savoie, comunele Chamonix-Saint Gervais. Activitățile desfășurate de către membrii echipei de proiect au fost următoarele:

-subsemnatul: cercetarea proceselor glaciare actuale din munții înalți ai Europei și realizarea unui film documentar pentru Emisiunea fără Nume de la As-Tv Bistrița;

-student Cârcu Dorin: organizarea activităților turistice în munții înalți din Europa;

-student Cioanca Alin: echipament și tehnici de asigurare și deplasare în ascensiunile din munții înalți;

-master Bălan Mihai (Facultatea de Geografia Turismului-Universitatea Ștefan cel Mare Suceava) : modele de evoluție a stării vremii în arealul Mont Blanc-Saint Gervais-Chamonix;

De asemenea, expediția a avut, ca de obicei, și un obiectiv sportiv: cucerirea vf. Mont Blanc (4810 m), cel mai înalt din Munții Alpi, fapt care a avut loc după 4 ore și jumătate de luptă cu ceața și vântul năpraznic, pe traseul regal: Gouter-Vallot-Les Bosses-Mont Blanc. Ajunși pe vârf, am făcut fotografii cu bannerele sponsorilor și cu logotipul orașului Bistrița, iar studentul Cârcu Dorin a sărutat zăpada Muntelui Alb, cel mai râvnit vîrf de către orice muntenar.

Cuvintele de ordine în zilele petrecute pe munte au fost ”atenție” și ”pericol”, elementele fundamentale au fost ”viața” și ”apa”, iar condiția extrinsecă a fost ”norocul”, norocul de a avea vreme bună în ziua vârfului, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece a fost ceață și vânt puternic. 

Expediția a înregistrat și câteva recorduri, cum ar fi:

-este prima expediție științifică bistrițeană pe vf. Mont Blanc;

-eu sunt primul alpinist bistrițean care la un interval de două săptămâni am escaladat cele mai înalte vârfuri din Europa, situate la extremitățile domeniului montan, respectiv: vf. Elbrus (5642 m) din Munții Caucaz, în 11.08.2017, și vf. Mont Blanc (4810 m) din Munții Alpi, în 26.08.2017;

-studentul Cârcu Dorin este primul sângeorzan care ajunge pe vârful Mont Blanc;

-As-Tv este prima televiziune din Bistrița și, posibil, din țară, care ajunge pe vf. Mont Blanc prin intermediul meu.

Sponsorii acestei expediții au fost: Project IX (Ioan Peteleu), Brio Fresh (Ovidiu Mircea), Techno Energy (Codrin Someșan), Sport Center (Doru Schreiner), Vital Dent (Florin Chereji), Borgo Pass (Răzvan Cerceja), Gad Petrol (Țărmure Beniamin), Bioplant (Marinela Giurgea), Revista Zile și nopți (Olimpiu Cotruș), San Gym (Cristina Sângeorzan) și alții care și-au dorit să rămână anonimi. Tururor le aduc mulțumiri pentru susținerea și încurajarea activităților științifice și sportive în munții înalți.

https://www.facebook.com/ioan.baca/videos/1627122290652895/

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5