( Video) Profesorii de religie din județ s-au întâlnit cu mitropolitul Andrei. Vasile Timiș, inspectorul general MEN: Elevii şi părinţii susţin ora de religie

În Maieru a avut loc consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Bistrița-Năsăud.
Cadrele didactice s-au reunit în sala de ședințe a Centrului Catehetic „Sfântul Arhidiacon Ștefan”, în şedinţă de lucru, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ierarhul le-a adresat și câteva sfaturi în ceea ce privește activitatea pe care o desfășoară în noul an școlar.
Invitat la întâlnire Vasile Timiș, Inspectorul general pentru disciplina Religie din cadrul Ministerului Educației Naționale a vorbit despre contextualizarea programei orei de religie dar și despre găsirea unor formule de comunicare între școală și diferite instituții.
„E foarte importantă ora de religie în şcoli, chiar dacă are potrivnic, nu e un lucru nou, potrivnicii vieţii spirituale au fost prezenţi şi înainte. Oamenii pătrunşi de dragoste faţă de Dumnezeu şi conştienţi că ora de religie face bine au luat atitudine. În perioada interbelică a luat atitudine Vasile Băncilă, care a ţinut conferinţe bine documentate prin care milita întru folosul orei de religie în şcoli, spunând că unul dintre fundamentele educaţiei, mai ales în şcoala primară, este învăţământul religios. Sub acest raport, necesitatea formării religioase, a învăţământului e mai mult decât elocventă”, a declarat Mitropolitul Andrei.
„Am avut bucuria de a participa la întâlnirea profesorilor de religie din judeţul dumneavoastră şi de a discuta despre disciplina „Religie”, despre felul în care avem programele noi, ce vor intra din acest an la clasa a V-a şi despre felul în care aceste programe se pliază pe programele-cadru. În cadrul învăţământului, avem programe pentru 16 culte. S-a vorbit şi despre felul în care profesorul de religie încearcă să-şi facă misiunea de dascăl pentru promovarea spiritualităţii româneşti, pentru modelarea caracterului şi personalităţii elevilor noştri şi pentru a găsi formule de comunicare între şcoală şi diferite instituţii, parteneriatele între şcoală şi biserică sunt în ton cu Constituţie României, cu Legea Cultelor, cu Legea Educaţiei Naţionale. Am avut bucuria să constatăm că elevii şi părinţii susţin ora de religie şi prin felul în care se implică şi participă la ora de religie, evident că ei vorbesc despre activitatea profesorilor de religie”, a declarat Vasile Timiş, inspectorul general pentru disciplina Religie.
Părintele Adrian Cherhaț, Inspectorul de religie al Județului Bistirța-Năsăud, a prezentat un raport referitor la activitatea din anul şcolar trecut, subliniind rezultatele elevilor la olimpiadele şi concursurile şcolare.

&feature=player_embedded

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]