Vine Camionul de Crăciun! Spiriduşii de la Tăşuleasa vor împărţi mii de cadouri. Azi, şedinţa tehnică cu subprefectul Frenţ

Şedinţa tehnică de organizare a "Camionului de Crăciun", eveniment iniţiat de Asociaţia Tăşuleasa Social, azi, la Instituţia Prefectului. Având în vedere amploarea acţiunii la nivelul judeţului, instituţiile implicate pentru desfăşurarea programului în cele mai bune condiţii, în data de 28 decembrie 2015, sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean, sub coordonarea Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. Pentru operativitate şi siguranţă, transportul cadourilor pe rutele stabilite va fi efectuat cu sprijinul a 62 de reprezentanţi ai ISU BN, 52 reprezentanţi ai IJJ BN şi 37 ai IPJ BN.
"Cea mai frumoasa activitate a sfarsitul de an si care este, poate, intrecuta doar de Ziua Arborelui, analizand ceea ce a insemnat pentru mine 2015, e cea asociata binecunoscutului deja Camion de Craciun.Luni,28 dec., copiii de gradinita si elevii cls. 0 - VIII care au participat in 28 martie la Ziua Arborelui prin diferite activitati de voluntariat, de la desene cu teme ecologice pana la plantat de arbori, vor astepta un altfel de Mos Craciun. Weihnachtsmann si ajutoarele sale, Die Johanniter din Bavaria, calauziti de spiridusii de la Tasuleasa, vor aduce cadouri, iar noi, cei responsabili cu buna desfasurare a actiunii, le vom fi alaturi, fiind deja pregatiti in urma experientei ultimilor ani si a sedintei de cooperare in care am stabilit atributii si responsabilitati concrete. Ma bucur foarte mult pentru faptul ca am depasit stadiul de beneficiari ai unor ajutoare si ca suntem parteneri intr-un proiect de o asemenea anvergura cu prietenii din Germania. Copiii romani care vor primi cadouri le vor putea dona la randul lor persoanelor aflate in dificultate din comunitatea in care locuiesc. Multumesc colegilor de la Inspectoratul Scolar Judetean, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean de Jandarmi si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta dar mai ales, colegilor-voluntari din Asociatia Tasuleasa Social, lui Alin Uhlmann Useriu, care ne creeaza oportunitati de a fi mai buni nu doar de Craciun, educand tinerii (si pe noi odata cu ei) in spiritul respectului fata de mediu si al valorii a tot ceea ce inseamna voluntariat" spune subprefectul Ovidiu Frenţ !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5