Vinul bun şi omul prost

Ah, vinul, licoarea zeilor! Numai cine posedă o cât de mică plantaţie de viţă de vie ştie să aprecieze valoarea acestei băuturi-aliment. Câtă trudă, câte costuri, câtă nelinişte până să-l vadă în butoi acel truditor pentru că în vin se află poveştile şi cântecele pământului şi ale soarelui, se află căldura şi viaţa, prospeţimea şi arderile de tot felul ale unei veri întregi! Din păcate, vorba lui Iţic, care aflat pe patul de moarte i-a spus fiului său: „fiule, să ştii că vinul se mai face şi din struguri”, în epoca modernă peste jumătate din vinul existent pe piaţă a ajuns să fie un fals grosolan, fabricat de o industrie a alchimiei. Poate şi acesta să fie unul din motivele pentru care azi marea majoritate a consumatorilor de vin să se îndrepte spre bere, care şi aceasta nu mai are nimic în comun cu aceea de la origine, ajungând să înlocuiască aproape apa potabilă, doar că dăunează mai mult sănătăţii. În Grecia antică, vinul se substituia sângelui lui Dionyses şi reprezenta băutura nemuririi, fiind divinizată până şi beţia, divinităţile schimbând astfel treptele scării, ca să fie, în zilele noastre, înlocuite cu una singură – a banului.

          Biblia spune că la coborârea din Arcă, Noe a sădit viţa de vie, fiind astfel primul viticultor şi cea dintâi victimă a băuturii. Profetul Mahomed a spus „Îngăduit-am vinul înţelepţilor şi l-am oprit nerozilor”. Trecând peste faptul că înţelepţii ştiu măsura tuturor lucrurilor, iar nerozii nu, se poate deduce de aici ideea ca aceasta să fie motivaţia celuilalt „vin”, pentru nerozi care, se pare, nu se vrea băgat în seamă de către stat astăzi, fiind beneficiarul unor venituri uriaşe la buget, alături de tutun, prin monopolul pe care acesta îl deţine în urma afacerilor cu băuturi alcoolice, fără să-i pese de cheltuielile lui cu împătimiţii alcoolului, care depăşesc veniturile din monopol. Dar oare, nu şi aceasta să fie una dintre deosebirile dintre înţelepţi şi nerozi?

          Teaca are o bogată tradiţie în cultura viţei-de-vie, iar dacă până la lovitura de stat din 89 aici se cultivau peste 300 de ha cu viţă-de-vie, în prezent se cultivă până la 60 de ha. Vinul produs în zonă este unul obţinut din cele mai nobile soiuri de viţă-de-vie:  Neuburger, Riesling, Muscat Ottonel, Fetească albă, Traminer, Sauvignon,  Oporto, calitatea acestuia fiind unică. În acest an, datorită îngheţului târziu, dar şi a grindinei căzute îndeosebi în prima jumătate a lunii iulie, cantitatea şi calitatea strugurilor s-a diminuat, afectând şi calitatea vinului care se va obţine. Se prevede o vară capricioasă, plină de fenomene extreme, cum ar fi grindina şi ploile acide, care vor influenţa negativ producţia de vin a acestui an. Cu toate acestea, viticultorii, care iubesc această minunată îndeletnicire, nu se lasă bătuţi de capriciile vremii, continuând cu dăruire şi dragoste munca în speranţa că totul va fi bine, aşa cum o fac în fiecare an.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]