Viorel Mureşan despre poezia lui Olimpiu Nuşfelean

„Literatura ca terapie” se intitulează cronica literară semnată de poetul Viorel Mureşan despre poezia lui Olimpiu Nuşfelean, cronică apărută în numărul pe august al revistei „Caiete Silvane”, care apare la Zalău, fiind condusă de poetul şi publicistul Daniel Săuca. Ocupându-se de cartea de versuri „Poeme pentru cei care citesc în linişte”, Viorel Mureşan spune: „Ar fi nedrept să spunem că scriitorii gemănari poet/prozator sunt o specie impusă doar odată cu generaţia ́80. Ei au existat şi în dinamica grupărilor paralele, dacă ne gândim numai la Ana Blandiana, Nora Iuga sau Gabriela Melinescu, pe de-o parte, la Caius Dobrescu, Dan Sociu, de cealaltă parte. Ca să nu mai vorbim de aşa-zişii clasici (ei având alte orientări estetic decât strict pe cea a clasicismului), dintre care cel mai tipic ni se pare V. Voiculescu. Dar aici, ca să revenim la optzecişti, numărul lor e sensibil mai mare şi toţi au început ca poeţi, au trecut apoi la proză, lăsându-şi căi de întoarcere la poezie: Mircea Cărtărescu, Nichita Danilov, Liviu Ioan Stoiciu, Gabriel Chifu, Octavian Soviany. Şi, iată, prelungim acum seria cu Olimpiu Nuşfelean, care debuta în revista Echinox acum patru decenii şi se declara „Ziler/ la săpat/catacombe-n cuvinte”. Speciile spre care s-a orientat în domeniul prozei sunt romanul şi povestirea, caracterizate în general prin experimentul textualist şi deschiderea spre oniric, ambele făcând parte din arsenalul postmodernist.

Ne vom ocupa acum de cea mai recentă carte de poezie a lui Olimpiu Nuşfelean, Poeme pentru cei care citesc în linişte, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009. Lirismul cultivat de autor are multe din atributele poeziei de factură romantică, dacă ne gândim numai că tema principală a cărţii este reprezentarea poetică. Ficţionalizarea realităţii armonizează cu imaginarul autoreflexiv, iar modul de a trăi un poem este acela în care conţinutul şi forma converg. Poemul liminar, cel care dă şi titlul ansamblului, creează în incipit o magie sugestivă, de felul celei despre care vorbeşte Baudelaire când defineşte arta în general: „Ia-mă de mînă/şi hai să citeşti în linişte/un poem scris de mine!” (Poem pentru cel care citeşte în linişte,p.9). Iar mai departe: „Tu, urmînd şirul de vorbe,/îţi îmblînzeşti respiraţia - /în murmurul buzelor tale/cad/flori de cireş.”(id.p.10).Finalul aceluiaşi poem ne induce sentimentul că scrisul e o poveste, singura care amână deznodământul precum mitologica povestitoare Şeherazada: „Ia cartea din nou/ şi mai amînă c-o noapte/râsetul morţii.”(ibid.p.13). Acest poem e şi primul care ne arată că la Olimpiu Nuşfelean poezia şi proza sunt interşanjabile. Se cuvine să remarcăm că, în întregime, primul ciclu al volumului, „Cântec înspăimântat”, conţine o poezie profesorescă, profund livrescă, care tot la teme ca lectura şi scrisul ne trimite: „Deoarece aţi lăsat fereastra deschisă/ şi în măslinul de sub ea/cîntă o pasăre,/astăzi, copii,/n-o să vă predau nimic/despre natura celestă a poeziei/ - /spune profesoara/îndreptîndu-şi ochelarii/peste ochii miopi.” („Lecţia de română”,p.16). În acelaşi poem,în final, găsim lectura ca joc şi însinuare spirituală cu bătaie către metafizic: „- Mă voi ascunde/în cea mai adîncă scorbură/a sufletului vostru – incomodă, misterioasă, supusă - /şi Eminescu/numai pe mine/mă va învăţa/să mor/frumos!” (id.p.18). Când vorbim de esenţa romantică a acestei poezii avem în vedere şi punctele ei de contact cu Eminescu, care nu sunt nici puţine nici întâmplătoare. Într-o poezie intitulată cu numele poetului Odei (în metru antic), îi creionează acestuia un portret în care sunt înserate şi elemente autoreferenţiale. În alt loc apare un titlu eminescian, „Şi dacă”…

Sunt atingeri livreşti cu orfismul din poezia lui Rilke (poemul Clar de ziuă), cu încordarea dramatică a lui Paul Celan (Între cer şi ocean), dar cel mai adesea pe deasupra textului pluteşte un uşor vânt dinspre Blaga, care, într-un fel, intensifică parfumul personal.” Cronica urmează o pertinentă analiză a volumului de versuri, fiind remarcată şi grafica semnată de pictorul Miron Duca.

Revista sălăjeană mai publică un interviu cu Mircea Cărtărescu, care mărturiseşte: „Nu mă consider un star al vieţii culturale româneşti, ci un om care munceşte.” Sunt publicate grupaje de versuri de Daniel Corbu, Horia Mocanu şi Vlad Moldovan, o piesă de teatru semnată de Buki Attila, articole de istorie, artă etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]