Virginia Nuşfelean: De-a alba-neagra

 Vă amintiți programul cu care a intrat Klaus Iohannis în cursa electorală pentru președinție? „România lucrului bine făcut” – program declarat de un concurent cu genă săsească  – a câștigat în 2014 o mare parte din electoratul blazat, dezamăgit de platformele politice compromise ale locatarilor de la Cotrocenii postrevoluționari. Se spera, la acea vreme, că neamțul o să fie capul de la care n-o să se împută peștele. Impactul numelui a fost relevant asupra celor indeciși să se miște spre urne, iar sintagma „România lucrului bine făcut” a dat bine pe bannerele cursei electorale. A influențat teribil noile iluzii. Doar iluzii, însă, care s-au dovedit, ca de atâtea ori, a fi pierdute.

Întrebarea esențială pe care o formulăm repetat, mental sau în discuții ineficiente, este aceasta: De ce ne lăsăm mereu cu atâta ușurință fraieriți? Întrebarea ne bântuie, ca pe-o casă cu stafii, declanșând avalanșe de alte și alte întrebări. Ca, de pildă, aceasta: De ce ne scapă mereu printre degete ideea reclădirii țării pe stâlpii unor proiecte fundamentate pe rigoare și responsabilitate? Găsim și răspunsuri, pliate uneori pe-o logică imposibil de contestat. Cel mai adesea însă auzi răspunsul categoric că vina pentru acest haos în care respirăm de aproape trei decenii este doar a acelora ce sunt instalați în scaunul puterii. Uităm cu câtă ușurință ne iluzionăm din patru-n patru ani. Sau din cinci în cinci. Sa fie, oare, acest infantilism politic muniția ce-aruncă în aer orice reușită? Integrarea în Uniunea Europeană ar fi trebuit să ne facă receptivi la aspectele funcționale din perimetrul democrațiilor mature și dispuși a ne debarasa de tarele unui sistem de care ne țin legați, se pare, regrete și amintiri tot mai dichisite. Suntem grozav de pricepuți în angrenarea rotițelor ce nu funcționează, a lucrurilor ce ascund sub aparențe poleite grăuntele pierzaniei. De ani buni ne angajăm numai în cursa proiectelor ratate. „România lucrului bine făcut” s-a dovedit a fi, de fapt, „România lucrului de mântuială”. Sau, și mai grav, „România marilor dezastre”. Tinerii ne părăsesc, trenurile deraiază, podurile se surpă, autostrăzile întrețin „povestea vorbii”, porcii, de consum, ne mor, pământul intră în posesia străinilor, spitalele de stat, locații ale proliferării bolilor, ar trebui să aibă înscris pe frontispiciu avertismentul dantesc „Voi ce intrați, lăsați orice speranță”, politicienii, când nu se piaptănă, sau nu-și ling degetele de mierea demagogiei, lansează proiectile de acuze, corupții fură tot ce se mai poate fura din avuția țării, deturnează fondurile europene și ne țin discursuri despre onestitate, iar guvernanții, vai, guvernanții se străduiesc să ne convingă că mâncăm belșug pe pâine... Suntem, oare, o nație defectuos „fabricată”, înclinată doar spre dezastru? În trei decenii de libertate, n-am reușit să învățăm a fi eficienți și responsabili, fiecare în micul nostru univers. De cât timp avem nevoie să învățăm această lecție fără de care nu se poate nimic construi? În peisajul economic, amestecăm chestii care nu merg bine împreună (lupul cu oaia, capra cu varza), în cel social lătrăm doar după ce ursul ne-a mâncat toată zmeura și s-a dus la circ să joace sârba. Ne bălăcim în apa dubioasă a șmecheriei, trăind într-o permanentă stare de provizorat, de azi pe mâine și poimâine. Tânjim doar după traiul fără muncă, deși rostim discursul implicării cu orice ocazie, de la orice tribună. Să fie, oare, mai tentant traiul din alba-neagra, jocul celor fără căpătâi?

Îmi vin în minte vorbele lui Michel Tournier, scriitorul ce a pus admirabil în valoare potențialul speciei umane : „Sărăcia unui popor se măsoară după splendoarea sărbătorilor sale. Invers, creșterea treptată a nivelului de trai e însoțită de treptata dispariție  a festivităților”. Cât adevăr în spusele francezului! Dacă suntem ași în ceva, sunt prestațiile de pe scena festivităților. Ale celor de prost gust. Am pune de-o sărbătoare cât ai bate din palme, numai să nu fim solicitați să trudim zi de zi și ceas de ceas, numai să nu fim zoriți a face lucruri ce impun temeinicie. Suntem, se pare, croiți pentru lucrurile de mântuială, pentru peticit ce-a fost greșit demarat. Nu suntem în stare de niciun sacrificiu. De parcă legenda Meșterului Manole a circulat pe alte meleaguri, nu pe-ale noastre. Nici măcar nu ne este rușine când ceva se prăbușește peste viețile noastre sau se duce totul de râpă. Avem în mânecă, mereu, asul dezvinovățirii. Doar festivitățile își fac vad spre atenția noastră. La o sarma și un pahar cu bere, nivelul exigenței scade și încheiem ca în Caragiale: cu pupături de reconciliere. Motive de a ne aduna la o chermeză găsim cu prisosință. Când e una importantă, punem la bătaie tot arsenalul festiv și tot bănetul pe care-l mai deținem în vreun cont. Dacă nu, intrăm în bugetul de urgență. Nu pot să uit jalnicele festivități din Anul Centenar. Da, e adevărat, s-ar cuveni să-l evocăm în fiecare frază. Centenarul. Numai că frazele sunt construite din cuvinte, și ele, cuvintele, uneori sângerează. De nepotrivita rostire, de falsa promisiune, de viclenie și răstălmăciri. Nu le poți învinovăți că sunt împovărate de dezamăgire, dezgust și tristețe. Nici că nu cântă „Imnul bucuriei”. Da, nu sărbătorim Centenarul Unirii în fiecare an, însă tot ce ni s-a arătat pe micul ecran, toate acele festivități de prost gust, încheiate cu fasole și ciolan, „asezonate” cu sloganuri răsuflate și avalanșe de discursuri, la scenă deschisă, intrate, cred, deja în ADN-ul nostru, nu ne-au onorat cu nimic. Da, nu negăm, s-ar cuveni o altă tonalitate, a fost un moment istoric ce rememorează efortul unora de-a ne dărui o țară întreagă, ca o pâine, de-a ne uni sub roșu, galben și albastru și de-a rămâne uniți chiar și atunci când părem mai învrăjbiți ca niciodată.

 Necazul e că nici o sărbătoare zgomotoasă nu aduce vreo schimbare în viața cetății. Ne lasă la fel de săraci și ignoranți. La fel de neglijenți și dezorientați în administrarea unei țări din ce în ce mai pustiită.

Comentarii

25/03/19 09:37
George Carp

Nu aţi spus esenţialul, cine este de vină? Cine a guvernat România?

25/03/19 20:19
Axis

Sloganul-program al Preşedintelui venea din spiritul său de neamţ, dar se adresa unei societăţi întregi, spre a o mobiliza într-un nou început de ţară.
Stefan Bănică "felicita" la 8 Martie "cea mai dezastruoasă guvernare din cei 100 de ani". Dacă nu avţi curajul de a arăta "actorii politici" şi "genialele actriţe" ştiuţi de toată lumea, măcar nu învinuiţi pe cel care nu are treaba guvernării. Laşitatea nu-i virtute, doamnă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]