Visul

Am avut un vis. Se făcea că m-am născut între nişte hotare bine delimitate, cu un contur foarte aproape de inima mea, dureros de adânc încrestat în ea. Este cu totul nefiresc a te ridica, în orice fel de împrejurare, împotriva acestora. Şi munţii, şi dealurile, apele, câmpiile întinse, podişurile, Marea noastră Neagră, le privim cu drag şi gândim că, toate, sunt ale noastre. Răspundem faţă de ele. Simţim, organic, că suntem formaţi din acelaşi aluat. Şi mai sunt oamenii. Vecinii, prietenii, colegii, rudele, cunoştinţele noastre. Politicienii noştri. Oamenii de partid şi de stat. Şefi de mari instituţii şi de mici întreprinderi. Cu toţii sunt serioşi, gândesc bine lucrurile, nu acţionează la întâmplare, sunt corecţi cu ei înşişi şi cu ceilalţi.

În visul meu vecinii, de cum deschizi uşa, îţi zâmbesc, în trecere, binevoitori, şi-ţi adresează, două-trei cuvinte amabile. Prietenii de peste tot te caută, te întreabă ce probleme ai, se oferă să te ajute, să ţi le rezolve sau numai să participe prin bunăvoinţă. Avem nevoie de prieteni. Dar nu putem şti cât anume ţine prietenia lor.

Şi în ale cui interese. Cu puţine excepţii, prietenii te ard cel mai rău. Legăturile se destramă rapid. Despre colegi, numai de bine. Împarţi cu ei zile bune, zile rele. O mare parte din viaţă suntem împreună. Stările sunt diferite: toleranţă, înţelepciune, răbdare şi înţelegere, şi totul să fie spre binele locului aceluia unde ne ducem veacul.

Rudele ni le-a dat bunul Dumnezeu. Există o legătură ascunsă, ţesută din generaţie în generaţie, nu poţi trăi nici cu ele, nici fără ele. Când se potrivesc lucrurile, este bine. Când nu, fie ce-o fi. Cunoştinţele intră în scenă mai mult când vrem să rezolvăm ceva. Apar în diferite ipostaze în varii împrejurări ale vieţii. Noi ne folosim de ele şi ele se folosesc de noi.

Dintotdeauna am vrut ca politicienii noştri de rang înalt şi oamenii statului, cei din Parlament, Guvern, Preşedinţie, ministere, departamente, instituţii centrale să fie bărbaţi inteligenţi, maturi, cu experienţă, citiţi, şcoliţi, cu diplomaţia în sânge, cu vederi largi şi inimă mare, cu dragoste şi respect faţă de semeni. Nu că noi, ceilalţi, oameni de rând, am fi perfecţi. Nu există perfecţiune. Numai o continuă tendinţă spre absolut. Dar ei hotărăsc soarta ţării. Cu ei ieşim în lume.

Uneori, visele se transformă în realitate. Este tot ceea ce putem spera.

Poenar Flavia Monica

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]