Voievod pe ultimul drum

Tristeţea a luat calea drumurilor din Ţăgşor. Unul dintre cetăţenii de onoare, Vasile I. Voievod, de pe Valea Moldovenilor, a ales să meargă spre viaţa întru veşnicie. Născut în 19.01. 1922 în comuna Cătina, Vasile Voievod are un destin nu tocmai uşor de dus. Participă între anii 1943-44 la al doilea război mondial, apoi, timp de patru ani, până în anul 1948, este prizonier în Ucraina. Momente grele, pe care însă le depăşeşte. Viaţa îl binecuvintează cu patru copii. La plecarea spre ceruri a penultimului veteran de război din Ţăgşor, întregul sat a plâns. Militarii garnizoanei Bistriţa i-au adus onorul, au fost trase trei salve la cimitir, iar tricolorul a învelit sicriul, ca într-un tot unitar al omului cu patria. Un ultim omagiu i-a adus dispărutului şi ing. Vasile Moldovan, şef Serviciu Programe Europene din cadrul Consiliului Judeţean. Dumnezeu să-i dea odihna veşnică, iar ţara să-şi pomemească eroul peste veacuri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]