Volumul "La poalele Sodomei" al lui Grigore Avram, lansat la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

Un grup de 14 iubitori de carte din Năsăud, s-au deplasat „Cu cartea pe roți”,  marți, 14 martie 2023, la Sângeorz Băi, la casa renumitului artist Maxim Dumitraș, Omul din Rai, spre a stinge flăcările de foc ce au cuprins Sodoma. Pompier de serviciu a fost scriitorul GRIGORE AVRAM, la origine din Cuibul Visurilor, un suflu nou, modern, ce a înălțat un palat inspirat din frumusețile pădurii, a satului românesc, a naturii și a oamenilor, un palat din cuvinte pline de vigoare și optimism, folosite drept descriere și glorificare a înaintașilor care au împodobit pământul cu întinderi imense de păduri de toată frumusețea.

Ce au făcut înaintașii satelor de pe Valea Vișeului, cei de azi au făcut praf prin  furturi, jafuri, fraudă, mită, afaceri necinstite, în scopul îmbogățirii rapide. Un hazard în domeniul silvic, sub ochii celor puși să facă dreptate, să vegheze asupra patrimoniului național, asupra sănătății noastre, asupra economiei naționale, asupra bunului simț. Ca să ajungi la Pasul Prislop, la festivalul de folclor organizat de cele trei județe de câteva decenii - Maramureș, Suceava și Bistrița Năsăud, nu mai treci prin pădure, ci peste o pășune. Falnicii copaci de foioase și brad au intrat în vilele oamenilor de pază și ordine din țară și de peste granițe. Un mare păcat!

Numărul mare de năsăudeni prezenți la sărbătoarea cărții se datorează faptului că măiereanul autor a fost elevul Colegiului Silvic din Năsăud, deci s-a format ca silvicultor în orașul academicienilor, iar scriitorii năsăudeni gândesc pozitiv, având în față activitatea sa științifică și literară, s-ar putea să ridice valoarea Năsăudului completând galeria Academicienilor năsăudeni. Să dea Bunul Dumnezeu!

Despre Sodoma lui Grigore, au scris în presă trei jurnaliști: Ioan Mititean în ziarul din 7 februarie, Icu Crăciun în 26 februarie și Mircea Daroși  în 13 martie 2023. Pe lângă cei trei și-au mai  exprimat gândurile sincere de apreciere și curaj a autorului de a scoate în față slăbiciunile din societate ce o străbatem și scriitorii: Vasile Filip din Feldru și năsăudenii Ioan Seni și Ștefan Gheoc.

Un lucru doresc să-i imput autorului și anume: marele mafiot Emil nu trebuia să apară din breasla dăscălească, deoarece acești oameni s-au mulțumit cu puțin și nu au râvnit la tendința de îmbogățire pe căi necinstite. De-a lungul istoriei, aceștia au servit educația și fără salariu, ci doar prin contribuția obștei. Emil putea să răsară dintr-un alt domeniu.

Am petrecut o seară literară de excepție în casa lui Dumitraș, într-o atmosferă relaxantă bazată pe încredere, respect și prețuire reciprocă.

Scriitorul zilei este un model de simplitate, bunătate, spirit de răspundere, devotament și delicatețe sufletească. 

 

 

 

 

Comentarii

17/03/23 08:39
Rus Augustin

„Pădure, pădure. verde te-am găsit, verde te las ... da ceva mai rară”, ziceau unii silvicultori când ieșeau la pensie !.

17/03/23 14:06
Istoria ieroglifică

Eu nu doresc să-i împut autorului creația. Marele mafiot Emir, dascălul, este ușor de recunoscut și-n viața reală. Circulă printre noi. Felicitări pentru curajul abrahamic!

19/03/23 20:21
GHEORGHE GIURGIU

FELICITĂRI celor 14 năsăudeni prezenți la lansare ! Sper că această participare consistentă a fost apreciată și de cel care a moderat activitatea. În schimb m-a amuzat ”curajul” unora de a nu-și da numele. Mai mult, folosesc cuvinte scrise incorect (vezi ieroglifică, în loc de hieroglifică, așa cum prevede Academia Română în DOOM -3, pag. 601. Dar și comentariul este absurd și caraghios cînd se afirmă că dascălul Emir, ”marele mafiot””este ușor de recunoscut. Circulă printre noi”. Mă îndoiesc că ”ieroglifică” a avut așa de mulți ” dascăli mafioți”, dar fiecare scrie după posibilitățile lui. Păcat că aceste aberații pot fi citite și de elevi și mă întreb ce să mai creadă ei dacă dascălii care se ocupă de instrucția și educația lor sunt descriși în asemenea termeni iresponsabili. ”Ieroglifă”, fii mai atent cu debitarea aberațiilor !!!

20/03/23 17:06
Istoria ieroglifică

De acord cu voi. Pe marele mafiot - Emir - trebuie să-l apărați în cor. Altfel vă sparge glastra.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5