Vom fi iarăşi ce am fost …dar mai puţini

Când afirm aceste lucruri am în vedere două argumente, unul istoric şi altul economic. Cel istoric ne-a rămas de la domnitorul moldovean Petru Rareş, care în timpul celei de a doua domnii (1541-1546), spunea susţinătorilor săi că …vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât. Cel economic se referă la situaţia României din perioada interbelică, atunci când ea ocupa locuri fruntaşe în Europa la producţia de grâu, petrol, gaze naturale, aur, lemn etc. Domnitorii, prin faptele lor, au rămas în istorie, iar oamenii din perioada interbelică sunt din ce în ce mai puţini.
Ca unul ce mi-am petrecut viaţa (cu excepţia anilor studenţiei şi a satisfacerii serviciului militar obligatoriu) numai în mediul rural, am încercat să înţeleg această lume, să mă integrez în ea, să o observ şi să încerc să o descriu după o anumită experienţă de viaţă. Timp de peste 50 de ani elementele dominante în această lume au fost gazdele (locuitori ai satelor ce aveau pământ mai mult, asimilaţi mai târziu cu chiaburii), C.A.P –urile şi tranziţia. Despre dominaţia gazdelor în lumea satului îmi amintesc mai puţin, mai ales din discuţiile purtate cu tatăl meu care neavând pământ destul era obligat să lucreze … în parte … diferite suprafeţe de teren ce nu erau ale lui şi de pe care jumătate din ceea ce obţinea trebuia să dea proprietarului.

Schimbarea regimului politic şi economic din ţară după anul 1948 a dus la transformări importante ale proprietăţilor funciare care au devenit din private, colective, iar administrarea acestora încredinţată unor organizaţii ce vor purta nume diferite, mai cunoscut fiind C.A.P. Sistemul acesta a dăinuit aproape 30 de ani, iar acei locuitori ai satului care nu i s-au putut adapta au emigrat spre oraşele mai apropiate sau spre anumite zone care ofereau locuri de muncă, speranţa unui trai mai bun, locuinţe, schimbarea statutului de ţăran etc. determinând astfel scăderea continuă a numărului de locuitori de la sate.

După evenimentele din 1989 a urmat o perioadă de tranziţie, marcată la începutul ei de grija pentru redobândirea proprietăţilor, activitate foarte complexă, cu multe necunoscute cărora greu li s-a găsit rezolvarea. Pentru locuitorii satelor, dar şi pentru unii orăşeni, punerea în posesie cu terenurilor agricole s-a încheiat în câţiva ani, numai că trebuiau suportate costuri mari pentru a cultiva aceste terenuri, costuri pe care foarte mulţi nu le puteau suporta, de aceea parcele întregi de terenuri agricole rămâneau an de an în paragină.

Această situaţie a început să se schimbe treptat datorită unui concurs de factori interni şi externi, au apărut întreprinzători care au sesizat potenţialul mare al terenurilor agricole şi pe care au început să le achiziţioneze la un preţ foarte mic, au venit subvenţiile statului şi de la U.E, maşini agricole mai performante, ierbicide, seminţe de calitate etc. Un observator atent al hotarului satului Budeşti din ultimii 2 ani poate sesiza uşor faptul că terenurile cu potenţial agricol mai mare sunt cultivate cu cereale, unele suprafeţe sunt cultivate cu plante de nutreţ pentru animale, pe altele se păşunează oi şi capre, pe unele s-au plantat diferite specii de pomi.

Urmărind evoluţia demografică se constată însă o îmbătrânire a populației, iar din datele ultimelor recensăminte şi o scădere a ei. Fenomenul se pare că a cuprins întreaga ţară, estimările demografice prevăd că România va avea în anul 2050 o populaţie de 14.000.000 de locuitori, iar în anul 2100 de numai 7.000.000. Dacă luăm în calcul posibilitatea exploatării aurului din Munţii Apuseni, în special din zona Roşia Montană, a gazelor naturale şi a petrolului din Platforma continentală a Mării Negre, a cantităţilor de grâu ce s-ar putea obţine de pe terenurile agricole, cu frumuseţile naturale ale mediului geografic, nu cred că am greşi prea mult dacă am afirma … Vom fi iarăşi ce am fost…dar mai puţini.