Vouchere în valoare de 5000 de euro sunt oferite pentru persoanele cu dizabilitati în cadrul proiectului “Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud este partener în proiectul “Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, al cărui beneficiar este Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții. Proiectul este cofinanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți, transmite directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpna. 

Obiectivul general  al proiectului îl reprezintă asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, în vederea creșterii șanselor de ocupare şi a ponderii persoanelor cu dizabilităţi angajate pe piața liberă a muncii.

Obiectivul specific al proiectului este creșterea ocupării șomerilor și a persoanelor inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrători vârstnici (55-64 ani), persoane cu dizabilități, persoane cu nivel redus de educație.

Persoanele cu dizabilități non-NEET șomere, persoane inactive, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care beneficiază de măsuri active de ocupare pot beneficia la cerere de sprijin prin acordarea de subvenții sub formă de vouchere pentru achiziționarea de dispozitive și tehnologii  asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate.Voucherele au o valoare de maxim 23.000 lei.

Voucherele pot fi accesate de persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap; se află în căutarea unui loc de muncă şi nu au un loc de muncă în prezent; au vârsta între 18 şi 65 ani, inclusiv elevi şi studenţi.
Voucherul poate fi folosit şi pentru achiziţia mai multor produse asistive. Condiţia este ca produsele să fie cuprinse în recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces. În cazul în care valoarea produselor este mai mare decât cea a voucherului, diferenţa este suportată de beneficiar sau de reprezentantul legal al acestuia, după caz.

Pentru obţinerea unui voucher, persoana cu dizabilităţi se prezintă la AJOFM BN şi se înregistrează ca fiind în căutarea unui loc de muncă. Aici primeşte servicii de informare, consiliere şi mediere. Semnează apoi acordul privind participarea la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi participă la minimum două activităţi de informare, consiliere, mediere, cea de mediere fiind obligatorie. La DGASPC se depune dosarul cu documentele necesare, iar Direcţiile transmit către ANDPDCA centralizatorul cu cererile depuse.
Ulterior, persoana cu dizabilităţi ˜ ridică voucherul de la DGASPC, îl prezintă furnizorilor de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces prevăzuţi în lista disponibilă pe site-ul ANDPDCA şi primeşte produsul/produsele alese.
 

Persoanele interesate se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistriţa – Năsăud din BistriŢa, strada Gării, nr.2-4, persoana de contact Volcov Liana, tel 0263-236296, int.208 ,e-mail: [email protected].

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5