Vreau să spun și eu ceva

Am avut plăcerea să citesc volumul intitulat „Vraja emigrației” scris de pr. prof. dr. Th. Damian. L-am citit odată și încă odată și probabil îl voi reciti cum mi se întâmplă adesea și cu alte cărți. Vă veți mira și bineînțeles vă veți întreba, de ce? Care este motivația? În primul rând, văzând titlul cărții, am avut o oarecare curiozitate, să înțeleg despre ce fel de vrajă vrea autorul să vorbească, fiindcă drumul emigrației este atât de atractiv și îmbogățit cu mii de necunoscute, încât nu-i înțelegi „vraja” decât după ce ai parcurs o mare parte din el și ai văzut abia atunci ce înseamnă ea. Deschizând însă cartea, încep a observa că este de fapt un „jurnal”, care conține acea succintă trecere în revistă a unor evenimente de unii cunoscute, de alții, nu. Spun „de unii cunoscute”, referindu-mă la personajele cu care autorul s-a intersectat pe parcursul anului 2014, an despre care se vorbește în volum. De altfel, suntem informați din primele pagini despre ceea ce a determinat apariția acestui „jurnal”. Citez: „De ce jurnal? Între multele motive care-i justifică existența, se află și acesta legat de repetatele întrebări ale multora dintre prietenii și cunoscuții mei despre viața mea americană… acest jurnal va oferi atât prietenilor cât și cunoscuților șansa cunoașterii directe ( prin mărturisirile autorului) a alergărilor mele zilnice pe durata unui an” (închei citatul). Încep deci a citi „Vraja emigrației” cu mai puțin interes ( nu prea mă atrag jurnalele) și mai multă curiozitate. Și ce să vezi? Dintr-odată, numai după primele două pagini, mă las prinsă în mrejele celor scrise și parcurg pagină cu pagină, nemaiavând nici măcar răbdarea de a face notațiile mele obișnuite. Înțeleg și apreciez stilul personal al expunerii, mai mult decât o confesiune între persoane, din care se desprinde în mod strălucit, caracterul fiecărui „actor”, implicat direct sau indirect în desfășurarea evenimentelor prin care au trecut împreună, în perioada de timp amintită.
Din comportamente, se conturează un fel de autoportrete prin simpla participare la evenimente, în mod constructiv, sau prin neparticipare, prin refuz deci, din dorința de a stopa anumite acțiuni ( se poate și așa) care s-au petrecut pe tărâm literar, științific, artistic, în societatea românească de dincoace și dincolo de ocean. Revenind la titlul cărții, acesta apare foarte subtil- ași fi numit volumul pur și simplu, Autoportrete - dar mi-am dat seama că ecoul care răsună chiar din titlul original, nu ar mai fi avut răsunetul scontat. După ce cititorul este trecut printr-o serie de stări emoționale, ajunge spre sfârșitul volumului, la acea relaxare necesară, invitat fiind de această dată într-o vacanță binemeritată în fromoasa Italie alături de membrii familiei Damian. Am închis cartea, am închis ochii și mi-am adunat toate gândurile formate și reformate pe marginea celor citite și recitite. Sentimentul care mă domină, nu este numai unul de apreciere la superlativ al conținutului volumului, al stilului de expunere, este și dorința din ce în ce mai acută, ca autorul să revină cu un nou volum prin care să „definitiveze” tot ceea ce pare a fi fost lăsat intenționat pe seama cititorului, actorul necunoscut (din drama ce-o joc, vorba autorului), adică acesta să concluzioneze singur asupra situațiilor expuse. Formidabil, câtă putere de a implica cititorul în acțiunea cărții, făcându-l astfel părtaș la viața autorului.
Consider volumul respectiv, de o mare valoare , demn de studiat și mai ales de atras atenția (clopoțelul) la corijarea atitudinilor fiecăruia dintre noi, față de noi. Mesajul pe care autorul a vrut să-l transmită prin acest, citez: „o schematică agendă a vieții mele de zi cu zi” (închei citatul), s-a dovedit a fi într-o manieră elegantă și binevenit, mesaj ce se poate desprinde citind chiar și printre rânduri. Trecând la rându-mi peste ani înapoi, mai precis în toamna anului 2014, mă revăd o bătrânică de 71 de ani, care încerca să facă primii pași destul de timizi în literatură, după o viață de dorințe și speranțe. L-am cunoscut astfel pe părintele Th. Damian și pe toți cei prezenți la cenaclurile devenite de acum și ale mele. După un oarecare timp, am simțit impulsul și mi-am permis a scrie despre pr. prof. dr. Th. Damian, tocmai pentru că analizând unele aspecte de la întruniri, întrevederi și descoperind activitatea lui de-a lungul timpului, au început a se strecura în mintea mea, mulțime de întrebări la care nu știam cum să-mi răspund. Aceasta pentru că simțeam că de la el, aș avea multe lucruri bune de învățat. Și iată câteva cuvinte care se aflau atunci sub formă de manuscris: „Să încerc a vorbi despre activitatea sa literară, îmi este imposibil. Cred că pentru asta aș avea nevoie de câțiva anișori să studiez și să cuprind ceea ce a făcut și face. Cu toții știm că ziua-noaptea are numai 24 de ore. Oare câte ore (și de unde le ia?) o avea ziua- noaptea lui? Mă întreb așa fiindcă de când mă știu eu, am fost și sunt într-o permanentă luptă cu timpul”.
În urma celor scrise am fost catalogată ca lingușitoare, ceea ce m-a usturat grozav. Acum, după 3 ani, a venit momentul ca prin acest volum „Vraja emigrației” scris de domnia sa, să se dovedească ceea ce am intuit și am pus pe hârtie fără nici-o intenție de lingușire, stare de lucruri de care sunt convinsă că preotul Th. Damian nu ar accepta-o nicicum. Dar ce să faci, așa este lumea cu ale ei! Și cum bunul Dumnezeu le aranjează pe toate la timpul și locul lor, iată că sosesc la noi la New York în aprilie 2017 „emisarii din Bistrița-România”care poartă cu ei peste meridianele lumii, mesajele de iubire de țară și oameni. Și se face că avem ocazia ca la bătrânul și veșnic tânărul nostru Cenaclu literar „Mihai Eminescu”, să se lanseze volumul „Duminică în Manhattan” scris de prof. dr. Dorel Cosma. Aceasta mi s-a potrivit ca o mânușă. Expun un citat din volum-pag.61 …„L-am admirat pentru prima dată pe prietenul meu Doru Damian în această calitate (de preot, nota mea) din care parcă izvorăsc apoi celelalte. Bunătatea, apropierea de toți credincioșii, prețuirea pentru fiecare în parte sunt doar câteva dintre trăsăturile transmise în această superbă duminică la New York. Duminică de duminică, românii se adună în această excelentă biserică unde Doru Damian îi păstorește cu dragoste împărțindu-le din bunătatea sa magnifică”.
Vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile, după cum am învățat mai acuși.
Elena Mitru
Mai 2017/ New York

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5