Zece luni de puşcărie pentru copacii tăiaţi

Gheorghe S., în vârstă de 59 ani, din Cuşma îşi va petrece următoarele zece luni din viaţă la închisoare. Bărbatul a fost depistat marţi dimineaţa, de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, şi condus spre penitenciar.
Pe numele lui Gheorghe S., Judecătoria Bistriţa a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 287 din 13.03.2012, fiind condamnat la 10 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt de arbori, se arată în datele furnizate de IPJ Bistriţa-Năsăud.
Infracţiunile silvice sunt, oricum , la ordinea zilei. Miercuri, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialişti din cadrul I.T.R.S.V. Cluj-Napoca au efectuat controale pe linia controlului circulaţiei, provenienţei şi comercializării materialului lemnos pe Valea Ilvelor. În urma verificărilor, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 lei conform Legii 171/2010, şi au fost confiscaţi 14,67 metri cubi material lemnos de diferite esenţe, în valoare de 1.775 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5