Zece premii pentru Şcoala de balet Ovidiu Danci, la Cupa Floris! Momente sublime cu invitaţi de prim rang, la Bistriţa şi Năsăud

Peste 1000 de oameni au admirat cele trei spectacole  ale Școlii de balet Ovidiu Danci, pe micuţele balerine, care, cu peste 60 de numere de gimnastică ritmică, dans modern şi balet clasic au creat momente unice de dăruire și pasiune pe altarul artei.  Peste 250 de costume au înfrumusețat cele trei scene de la Bistrița, Năsăud și Livezile.

Nu mai puţin de 10 premii l, ll și lll au fost cucerite la Concursul Național "Cupa Floris", duminică, 19 mai, încununând  munca și dăruirea profesorilor, părinților și pe cea a copiilor.

Sclipirea spectacolelor a fost dată de invitații speciali cu momente sublime de balet: Bianca Badea  - finalistă a emisiunii concurs "Românii au talent" PRO TV, Andreea Jura și Dan Haja - primi-balerini ai Operei Naționale Cluj, elevii Liceului de Coregrafie Octavian Stroia din Cluj.

Aceste spectacole nu se puteau realiza fără munca, pasiunea și dăruirea minunatelor profesoare Anamaria Cârdan, Silvia Barițchi Gradea, Laura Boldor, Karina Galan, Antuanela Marin și Timeea Zadic! Notabil a fost și ajutorul Andreei Bîz și Daniel Strîmbu.

O contribuție majoră o are prim-balerina și maestra de balet a Operei Naționale București, unica și inegalabila Corina Dumitrescu.

Momentul în care se afla Școala de balet Ovidiu Danci se datorează și sponsorilor, susținătorilor care ne ajută infinit ca noi să reușim să deschidem aripi de lebădă.

Eu, Ovidiu Danci, mă înclin cu recunoştinţă, în faţa tuturor. Avem o comoară atât de prețioasă la Bistrița. Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]