Dus – Întors

Zgomot de zi, zgomot de noapte

Ziua, de vară, cu-ale ei scânteie, de ritm, de trecere, de lumină, pierde din vedere, din auz, din atenţie, zgomotul infernal al cotidianului, de orice fel. Nici nu mai ştim de câte feluri este: de la maşini, de la oameni, pur şi simplu se rezumă la acel zumzet strident cu care ne-am obişnuit, zi de zi. Cu cât un loc e mai mare, cu atât vacarmul se amplifică, într-o competiţie nedorită. Am spune că sub soare e mişcare, vâjâit, plescăit, acceleraţie, şuier şi vuiet, formând în capul nostru o stare confuză cu care atât de mult ne-am obişnuit, încât, de multe ori, nici nu o mai observăm sau nici nu mai avem vreme să ne gândim la ea. Există şi ... punct. Ca un miros de nesuportat, ca o situaţie fără ieşire, ca un absurd de toată ziua. O aglomeraţie de rang secund, pe lângă marea îmbulzeală în care ne ducem traiul de azi pe mâine. O lume paralelă, fără de care nu se poate, la care privim cu neputinţă, ne agasează, ne rodează, ne întinde nervii la maxim, ne acaparează fiinţa tăcută, fără salvare.Şi toate acestea sub astrul soare. Câtă vreme, sub celălalt astru, de noapte, luna, lucrurile, care am dori să se schimbe şi măcar acolo să se liniştească apele, rămân tot aşa, dacă nu mai intense, pentru că în liniştea nopţii orice zgomot se amplifică şi câştigă în intensitate. Cei care au călătorit şi călătoresc prin ţări civilizate se întorc vrăjiţi de lucruri simple şi exclamă ca dintr-un basm: „ce linişte, câtă curăţenie, ce frumos!” A, diferenţele se simt, imediat! Ca de la noapte la zi. Şi, atunci? De ce în toiul nopţii, spre miez ori spre... coajă, înainte de zori de zi, nimic mai fermecător pentru un om liniştit şi care se vrea şi odihnit, decât claxoane, alarme pornite de la maşini, ambalări de motoare auto sau moto, raliuri, portiere trântite, voci stridente, strigăte, muzică ne-muzică, fără ca cineva să facă ordine în acest haos, nici în nume particular, nici în vreun fel general. Ca-n junglă. De parcă noaptea specimenele s-ar urca din nou în copaci, lăsând în urmă tot zgomotul ce-i caracterizează. Şi, atunci, unde sunt nopţile de altădată, ordinea, liniştea?!... De vară adevărată. Zgomotul, această diaspora, pe care unii o sărută ca pe moaşte, cu aroganţă, cu tupeu, mai puţin cu educaţie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]