Zile de nota 10 la Liceul “Corneliu Baba”

Un şirag de manifestări cultural-artistice au marcat zece ani de la înfiinţarea Liceului de Arte Plastice “Corneliu Baba”. Poate cel mai inedit moment din cadrul acestor manifestări a fost intervenţia plastică în spaţiul public pe traseul B-dul Independenţei – str. Dornei între cele două imobile ale şcolii. Elevii s-au mobilizat şi au format un adevărat lanţ al culorilor, pictând pe o foaie de hârtie. În aceeaşi zi a avut loc acţiunea “Artă, şcoală şi comunicare”, precum şi vernisajul expoziţiei de ceramică “Cer din lut” a absolventului Emil Cassian Dumitraş, la Turnul Dogarilor în prezenţa criticului de artă Vasile Duda şi a pictorului Marcel Lupşe. O intervenţie de zile mari a avut-o prof.dr. Ioan Sbârciu, rectorul Universităţii de Arte Plastice şi Design/ Ceramică/ Sticlă/ Metal din Cluj-Napoca, care a vorbit la modul elogios despre elevii de la Liceul de Arte din Bistriţa, unde sunt “foarte multe talente”. Prima zi s-a încheiat cu evoluţia formaţiilor Regenbogen şi Nosa şi cu spectacolul “Seara lanternelor”. A doua zi, de la ora 11, la Galeria “Corneliu Baba” s-au deschis expoziţiile “Ucenicii”, “Peace Begins With Me”, “Maestrul şi ucenicii”, “Argument plastic”. Un moment de excepţie pentru urbea noastră este dezvelirea bustului artistului Corneliu Baba, operă a sculptorului Alexandru Gavrilaş Vasilichi, director al instituţiei, în spaţiul public din faţa liceului în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice, dar şi a preşedintelui Consiliului Academic al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Ioan Sbârciu. După slujba de sfinţire a bustului oficiată de părintele Nicolae Feier, au vorbit inspectorul şcolar general Mihai Mureşan, reprezentanţi ai clubului Lyons, care au finanţat proiectul alături de Primăria Bistriţa. Recitalul de muzică vocală şi instrumentală a corurilor “Excelcior” şi “Tudor Jarda”, alături de manifestările sportive, au întregit zilele dedicate jubileului Liceului de Arte Plastice “Corneliu Baba”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5