Ziua Armatei, sărbătoarea fiecărei inimi de român. Gest emoţionant al elevilor pentru militarii bistriţeni din Afganistan

Ceremonialul militar dedicat Zilei Armatei României a avut loc la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş a municipiului Bistriţa.
„Nu putem vorbi de armată fără naţiune şi de naţiune fără armată. Să ne cinstim eroii care prin jertfa lor ne-au dat şansa de a trăi pe asceste meleaguri. Datorită armatei trăim liberi şi independent, pentru că românii în uniformă au căzut făcându-şi datoria faţă de ţară. Ziua Armatei este sărbătoarea fiecărei inimi de român”, a spus, printre altele, cdt. Brigăzii 81 Mecanizate, col. Mircea Gologan.
Prefectul Ovidiu Frenţ a transmis mesajul ministrului Apărării Naţionale, Mihai Fifor: „Ziua Armatei României reprezintă un reper important, nu doar în calendarul tradiţiilor militare, ci pentru întreaga noastră naţiune, o zi în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care preţuim prezentul nostru şi ne gândim cu îndreptăţite speranţe la viitor. Nu vom uita niciodată curajul celor răniţi în ultimele două decenii în misiunile internaţionale ori în acţiunile desfăşurate în ţară. Le vom fi permanent aproape, lor şi familiilor lor, pentru că Armata României a fost şi va rămâne întotdeauna o familie unită la bine, dar mai ales la greu. O parte dintre veteranii răniţi se află, în aceste zile, la Sydney, unde participă, pentru a doua oară, la Jocurile Invictus, purtând cu mândrie steagul tricolor în competiţia celor de neînvins. Exemplul lor luminos, de curaj şi forţă, ne inspiră pe toţi. Le dorim mult succes şi pe cât mai multe medalii pentru România! Nu în ultimul rând, gândurile noastre se îndreaptă, într-o asemenea zi, către cei ce se află, în prezent, în teatrele de operaţii. Vă asigur, dragi camarazi, de întreaga noastră preţuire şi vă aşteptăm sănătoşi acasă, cu misiunile îndeplinite, aşa cum ne-aţi obişnuit, la standarde impecabile. La mulţi ani Armate României şi glorie eternă Eroilor ei!”
De asemenea, acesta a transmis: “Acest an are o încărcătură deosebită și de aceea și sărbătoarea Zilei Armatei de astăzi are o încărcătură deosebită fiind un An Centenar și totodată astăzi, începând cea mai mare operațiune exercițiu de apărare a NATO, o coincidență fericită, Trident Junkture 2018, la care participă și România, și care ne conferă siguranța că suntem de partea bună a forțelor. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc și tuturor elevilor că transmit prin mesajul lor nu doar un simbol și o surpriză camarazilor aflați în teatre de operații din Afganistan, dar și speranța că România va fi pe mâini bune în continuare”.
La eveniment au participat vicepreşedintele CJ – Ioan Ţintean, primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul Cristian Niculae, subprefectul Ciprian Ceclan, şefi ai instituţiilor deconcentrate, deputatul Ionuţ Simionca, şefi ai instituţiilor militarizate din subordinea MAI, dar şi elevi ai şcolilor bistriţene.
Pe timpul ceremoniei a avut loc predarea pachetelor pregătite de elevii bistriţeni pentru militarii dislocaţi în teatrul de operaţii din Afganistan. Copiii care au transmis mesaje militarilor din teatrele de operații din Afganistan sunt elevi ai claselor a III-a si a IV-a la step by step de la Colegiul Național “Liviu Rebreanu”, Colegiul Național “Andrei Mureșanu”, Școala Gimnazială nr. 4, Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială “Lucian Blaga”, Școala Gimnazială “Avram Iancu”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr.1, Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2, Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Lacrima", Școala Profesională Specială “Sf. Maria” și Colegiul Tehnic Infoel. Ziua de 25 Octombrie – ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI este o zi înscrisă în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, o zi de cinstire a eroismului şi jertfelor prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră si-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra ţara.
Cu ocazia acestei zile de sărbătoare, structurile Brigăzii 81 Mecanizată „ General GRIGORE BĂLAN”, din toate garnizoanele, au organizat o serie de activităţi culturale, adunări festive, ceremonii militare, acţiuni de promovare a carierei militare şi prezentari de tehnică, armament şi echipamente militare.
Manifestările organizate în garnizoana Bistriţa se vor încheia cu Ceremonia de retragere cu torţe, în data de 25 octombrie, între orele 19.00-20.00. Aprinderea torţelor se va face în curtea Protopopiatului Bistriţa, militarii urmând să se deplaseze pe itinerarul: Protopopiatul Bistriţa – Pietonal Liviu Rebreanu – Piaţa Centrală - Primărie – str.Gheorghe Şincai – str.Gării – B-dul Republicii – str.1 Decembrie – str. Avram Iancu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5