Ziua Copilului, sărbătorită în Parohia Ortodoxă din Dumbrăveni. Atelier handmade, concurs karaoke și jocuri

De Ziua Copilului, inimile noastre se îndreaptă spre copiii pe care trebuie să-i iubim, urmând exemplul lui Hristos, Care îi aduna lângă El, le spunea istorioare şi îi lua în braţe.  El ne spune tuturor: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor” (Mt. 19, 14). Copiii sunt modele de viaţă pentru cei din jurul lor, sunt expresia raţiunii sănătoase, a inimii pline de bunătate şi a voinţei pline de iubire jertfelnică.

În fiecare an, în prima zi de vară, la 1 iunie sărbătorim cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria. Este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru un copil trebuie să fie unul prioritar şi că toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi. La Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, a avut loc vineri, un atelier de creație, destinat copiilor și tinerilor din cadrul parohiei.

Parohul Leon Drăgan și doamna preoteasă, inițiatorii ac­țiu­nii, au urmărit ca  această activitate creativă să fie prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și iubi copiii și de ce nu, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos, fericit și plin de succese. De asemenea, a fost vizată și dezvoltarea și extinderea actualului grup parohial de copii şi tineri. Mare parte dintre membrii grupului parohial participă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, conform parohului Leon Drăgan.

"În cadrul atelierului, 30 de copii  au avut ocazia să confecționeze brățări, lănțișoare, bijuterii. Cei mici au fost entuziasmați și bucuroși că au avut ocazia să le arate părinților că din mâini, dar și suflete inocente, pot ieși creații frumoase”, a spus pr. Leon Drăgan. A avut loc și un concurs de karaoke, fiind o distracție și o bucurie pentru toți, descoperind că au talente ascunse. Jocul ”Deschide urechea bine”  a fost un bun și binecuvântat prilej pentru a-și dezvolta imaginația, creativitatea, gândirea logică, abstractă, simțul observației, vorbirea, memoria, motricitatea și simțurile.

         Din programul activităților desfășurate cu copiii și tinerii, în Parohia Dumbrăveni, au mai făcut parte momentele de rugăciune, de la începutul şi sfârşitul lucrului, precum şi cele de la masă.  La sfârşitul întâlnirii toţi copiii au primit bunătăţi, ca răsplată pentru munca lor.

Mulțumim Domnului pentru bucuriile pe care le-am trăit alături de acești copilași. Sărbătorindu-i pe ei, am dat valoare „Familiei și rolului creștin al acesteia.” De ziua voastră, ne rugăm ca binecuvântarea Lui Dumnezeu să coboare ca o lumină lină peste inimile voastre curate. De asemenea, vă dorim să sporiţi cu înţelepciunea şi cu vârsta. La mulți ani senini, frumoși și rodnici, dragilor!

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]