Ziua de judecată, o zi de dreptate şi bucurie

“Dumnezeu… a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta” – “Isus Hristos cel neprihănit”. Fapte 17:31,31. Unii cred că ziua de judecată va fi o zi de 24 de ore, când Cristos va veni pe pământ şi va sta pe un tron mare, alb, şi va chema pe sfinţi şi pe păcătoşi pe rând înaintea Lui pentru a fi judecaţi. Păcătoşii vor fi aduşi tremurând din locul de suferinţă veşnică unde au fost trimişi la moarte pentru a li se spune ce păcate au comis, apoi vor fi trimişi iarăşi în osânda veşnică. Iar sfinţii vor fi aduşi din cer ca să fie martorii suferinţei şi disperării celor condamnaţi, apoi se vor întoarce iarăşi în cer. În Care ar fi rostul acelei judecăţi dacă, potrivit acestei opinii, toţi îşi primesc sentinţa şi răsplata la moarte?

Vom găsi un răspuns raţional dacă vom examina cum sunt folosiţi în Scripturi termenii zi şi judecată. Termenul zi, deşi cel mai adesea este folosit pentru o perioadă de 12 sau 24 de ore, poate însemna şi o perioadă de diferite lungimi. De exemplu: “ziua ispitirii în pustie” (Evrei 3:8,9); “ziua mântuirii” (2 Cor. 6:2), “ziua răzbunării”, “ziua mâniei” şi “ziua de strâmtoare”, perioade de diferite lungimi. Apoi “ziua lui Hristos”, “ziua de judecată” şi “ziua Lui” – termeni care se aplică la Veacul Milenar, când Mesia va domni peste lume şi o va judeca după dreptate, examinând şi dând sentinţă. Din folosirea scripturală a termenului zi, putem trage lesne concluzia că judecată nu înseamnă numai darea unei sentinţe, ci cuprinde şi ideea unui proces de judecată. Aşa cum creştinii sunt acum în perioada lor de pregătire în şcoala experienţei creştine, tot aşa, toată lumea trebuie să aibă şansa reală de a-L cunoaşte şi a fi instruiţi în dreptate şi adevăr (Is.26:9). Scripturile vorbesc într-adevăr despre o zi mare de judecată sau de încercare încă viitoare, dar care este o zi de bucurie (Ps.98), şi arată că în ziua aceea masele omenirii îşi vor avea încercarea completă şi sentinţa finală: viaţă pentru ascultare şi moarte pentru neascultare (Fapte 3:22, 23). Despre ziua de judecată şi multe alte subiecte scripturale, în cartea “Planul Divin al veacurilor”. Scrieţi la OP 12 CP 849, 400860 Cluj-Napoca.

(Va urma)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5