Ziua Mondială Fără Tutun

Astăzi este marcata, în toată lumea, Ziua Mondială Fără Tutun. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat această zi, "Ziua Mondială fără Tutun" în anul 1987 într-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra pericolul utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători. Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), din care face parte şi Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene, a sustinut in fiecare an aceasta initiativa mondiala, prin actiuni diverse, prin care atentiona populatia despre pericolul declansarii a mai multe forme de cancer datorate acestui viciu. Ziua Mondială fără Tutun, marcată în fiecare an la data de 31 mai, oferă cadrul informării şi sensibilizării populaţiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, demersurile forurilor internaţionale privind lupta împotriva răspândirii bolilor asociate consumului de tutun, precum şi cu privire la dreptul fiecăruia dintre noi de a trăi sănătos. In acest an, vom distribui, astăzi, de la ora 11.00, pe Pietonalul “Liviu Rebreanu”, pliante informative, cu sprijinul tinerilor voluntari, cu privire la efectele fumatului asupra declansarii a mai multe forme de cancer. Această zi este marcată la nivelul national, in toate orasele unde FABC are membri, si anume: Bucuresti, Constanta, Brasov, Bistrita, Cluj, Timisoara, Suceava, Bacau, Giurgiu. În acest an, Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia din nou asupra efectelor nocive ale tutunului în rândul populaţiei, consumul de tutun fiind una dintre cauzele de deces care pot fi prevenite. Datele statistice legate de efectele fumatului sunt mai mult decât îngrijorătoare, în anul 2011, mai mult de cinci milioane de oameni vor deceda din cauza unei afecţiuni provocate de consumul de tutun: infarct, atac cerebral, cancer, afecţiuni pulmonare etc. Aceleaşi date sumbre arată că mai mult de 600.000 de persoane, dintre care peste 25 la sută copii, vor deceda din cauza expunerii la fumatul pasiv. Până în 2030, numărul total al deceselor provocate de consumul de tutun ar putea creşte la opt milioane de persoane anual. Consecinţele fumatului pasiv pe termen lung în rândul tinerilor sunt întărite de faptul că cei mai mulţi oameni tineri care fumează în mod regulat continuă să fumeze şi la maturitate.

Livia Moldovan

Preşedinte Asociaţia Clubul Amazoanelor Bistriţene

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5