ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Ziua Naţională a României a fost celebrată şi la Prundu Bârgăului, prin oficierea unei slujbe de pomenire, depunerea unor coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor şi luări de cuvânt, din partea oicialităţilor, având ca temă semnificaţia şi importanţa acestei sărbători, rezultat al luptei întregii naţiuni, după care a urmat parada militară a garnizoanei prundene.

În garnizoana Prundu Bârgăului, începând cu ora 8.00 s-a desfăşurat un ceremonial militar-religios organizat de Batalionul 817 Artilerie "Petru Rareş" în cooperare cu autorităţile publice locale, fiind depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor de pe Valea Bârgăului.

Ziua Naţională şi limba noastră cea română, la Gr. Şc.”Radu Petrescu”

Elevii de la Grupul Şcolar "Radu Petrescu" din Prundu Bârgăului au sărbătorit Ziua Naţională a României printr-un program artistic, ce a transmis, cu emoţie, dragostea şi respectul elevilor pentru ţară, limbă şi înaintaşi. Activitatea artistică a cuprins două momente: unul dedicat Marii Uniri, înfăptuite acum 91 de ani la Alba-Iulia, celălalt, susţinut sub genericul "Laudă limbii române", închinat limbii noastre naţionale. Elevii din clasele a VI-a C, a V-a C, a VI-a A şi C, îndrumaţi de d-na înv. Mărioara Albu, de prof. Lavinia Nicolae şi Cornelia Pugna, îmbrăcaţi în frumosul costum popular al bârgăuanilor şi cu tricolor la brâu, au recitat, au cântat şi au dansat pentru ţară şi limba română. S-au rostit, printre altele, versuri de Coşbuc, Vieru, Stănescu, Goga, Mateevici, s-au cântat Aşa-i românul, Noi suntem români, Hora mare, Pentru ea, Limba românească, toate transmiţând îndârjirea în luptă, bucuria împlinirii visului de unire şi mândria unui popor la ceas de sărbătoare.

La C.D.I. au fost expuse, cu sprijinul prof. de desen Diana Oancea şi a prof. documentarist Voichiţa Dan, postere şi planşe realizate de elevi pe tema unirii sau cu citate reprezentative pentru limba română şi proverbe despre limbă. (N.V.)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5